ARAD. Ieri, la ceas de seară, pictorul Lucian Țidorescu și Ciprian Cristea, președintele Asociației Rubio, socializau în fața porții cu păuni de pe Bulevardul Revoluției. Un semn desigur că ceva s-a întâmplat acolo. Și chiar s-a întâmplat: cei doi iubitori ai Aradului admirau și comentau renovarea finalizată a celebrei porți cu păuni, intrarea în clădirea de pe Bulevardul Revoluției 84-86. Se calcula poziția unui posibil reflector care să scoată în evidență poarta proaspăt restaurată, se vorbea de culorile, mult mai vii, care îmbrăcau la început clădirea istorică și care estompate acum scot și mai în evidență verdele porții, se împărtășeau experiențe cu oameni inimoși, veniți să dea o mână de ajutor la reabilitarea porții, în domeniile în care sunt specialiști, și mai ales se visa la ce obiecte de valoare din Arad mai pot fi salvate astfel, prin implicarea privaților. Căci mai ales despre implicarea privaților a fost vorba în chestiunea reabilitării porții cu păuni, o lucrare care a durat undeva la două luni, după cum ne-a mărturisit Ciprian Cristea, cel care s-a ocupat de această operațiune delicată și complexă.
Fără politică, fără parti-pris-uri, doar din dragoste pentru Arad, Asociația Rubio Pro Copilărie Pro Viaţă s-a decis să salveze și această parte din istoria Aradului, după ce, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, realizaseră Parcul„Bujor Buda”. La momentul la care această restaurare a fost prezentată, de către mai marii Consiliului Județean (care merită și ei amintiți aici pentru implicare) se spunea că specialiştii au venit cu două variante de culori iar arădenii erau invitați să aleagă una dintre acestea. Poarta-simbol a primit culoarea verde închis, în cele din urmă. Dar de la anunțul că societatea civilă, mediul de afaceri şi arădenii au intrat în parteneriat cu autoritățile județene pentru a salva un simbol al Aradului, anunț făcut la începutul lunii august, veștile bune parcă au curs: dacă la demararea proiectului lipsea tocmai capul unuia dintre păunii de pe poarta-simbol a municipiului, executanții fiind în căutarea unei soluții tehnice pentru a „suplini” ornamentul, în septembrie acesta a apărut parcă miraculos. Capul se afla în posesia unui arădean, care l-a achiziționat în urmă cu aproximativ cinci ani, din Piața Obor, iar omul văzând știrea a decis să ia legătura cu cei de la Asociația Rubio și să restituie obiectul lipsă, întregind astfel celebra poartă cu păuni. Specialiști în diverse domenii au venit și ei, și-au spus opinia și au intervenit, tot pro bono, pentru ca totul să iasă cât mai bine cu putință aici.
Așa că, dacă treceți pe Bulevardul Revoluției, nu ezitați să vă opriți să admirați opera de artă: poarta, păunii, clădirea emblematică, „salvarea” de care a beneficiat acum poarta și să meditați puțin la faptul că în spatele acesteia stă o uluitoare istorie arădeană, dar și munca unor oameni care încă iubesc Aradul, care au curățat, conservat și recondiționat un obiect de artă doar de dragul artei și al orașului.
Trimite articolul
XPoarta din fotografii este albastra, unde se vede verde? Sau nu este stratul final? Din ce am citit din straturile succesive aplicate gasite, la inceputuri a fost verde, iar acum nu este nici macar turcoaz. Cand sa vopsit poarta, trebuia vopsit si pavimentul de langa? Era greu sa fie protejata? Si inca un aspect, cineva aminte de balconul forjat de deasupra si acela face parte din acelasi ansamblu cu poarta, nefiind restaurat face nota dicordanta, sa nu mai zic de cladire. Dupa zeci de ani de nepasare, este bine si cu acest “ghiocel” desi pana la o primavara a intregului oras va mai trece multa apa pe Mures! Una peste alta , felicitarii tuturor celor care sau implicat!
Cine admira poarta sa nu-i cada in cap balconul sau tencuiala. Si sa nu cada in canalul ala hidos din fata portii. Vezi pozele. Stiu ca la Priemarie este plin de incompetenti si oameni mediocrii, care nu fac diferenta intre apa si foc. Pentru ei este doar … burta plina. In rest, jenant.
nu inteleg de ce au vopsit si peretii…
De broasca sau de clanța nu au auzit ? Le-a picat si lor bine o reclama la firma lor. E doar curățata cu peria de sarma, grunduita grosolan si vopsita grosolan si gazați toti peretii si cablurile. E bine ce ai facut dar nu e calitativ.
Trebuia vopsită totuşi în verde, aşa cum arăta în starea iniţială. Totuşi este bine că pe lăngă albastrul psihodelic că nu au adăgat nişte maglawais roşu şi galben măcar aşa pe margine 🙂