Muzeul Oraşului Lipova organizează expoziţia
de icoane şi obiecte bisericeşti, din
„Colecţia Ştefan Crişan” a
Complexului Muzeal Arad. Vernisajul va avea loc
sâmbătă, 5 decembrie, ora 15, iar în
deschidere va fi prezentat un program de colinde, datini,
obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou. Prezintă:
Corina Dubeştean – muzeograf la Complexul Muzeal
Arad, părintele Jidoi Ioan de la Parohia Ortodoxă
Radna şi Viorel Suciu, viceprimar al oraşului
Lipova.
Expoziţia de la Lipova prezintă Colecţia
de artă bisericească, donată muzeului
arădean de clericul ortodox Ştefan
Crişan, ce cuprinde: icoane pe lemn, carte veche
şi alte obiecte de cult datând din perioada
secolelor XVII – XIX. În expunere, se află,
între altele: „Noul Testament de la
Bălgrad” (Alba Iulia, 1648),
„Îndreptarea legii” (Govora, 1652),
„Sf. Aer” – brodat pe catifea neagră
(din sec. XVI-XVII), un engolpion episcopal (din sec.
XVII), un orar diaconesc (1606), o cruce sculptată
în lemn (din sec. XVII).
Evenimentul va continua cu un program de colinde,
datini, obiceiuri de sărbători: •
Colinde şi datini de sărbători –
Grădiniţa cu program prelungit din Lipova
(coordonator Banciu Daniela); • Program artistic
– Ansamblul de dansuri populare Lipova
(coordonator Ursulescu Florin);• Colinde –
tinerii de la Biserica Penticostală Lipova
(coordonator Lepădat Ioan) şi Biserica
Baptistă Lipova (coordonator Bruţ Ion).
La eveniment sunt invitaţi să participe,
în primul rând, copiii şi tinerii din
Lipova , publicul iubitor de artă şi
muzică, reprezentanţii tuturor cultelor
religioase din oraş, autorităţile locale
şi toţi cei care vor fi, în acest
weekend, doritori să viziteze muzeul lipovan.
A.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!