Elevi din șase țări: România, Polonia, Austria, Italia, Portugalia și Spania au trimis lucrări de o înaltă ținută artistică pe tema „Fantasticul din mine și din afara mea”.
Sutele de lucrări au oferit o perspectivă artistică asupra modului în care adolescenții percep lumea, transpunându-și în această formă de artă gândurile, frământările și visurile deopotrivă.
Juriul și-a îndeplinit misiunea voluminoasă cu success decernând 200 de premii. Lucrările câștigătoare sunt expuse în Atrium Mall, într-un spațiu dedicat la etajul 2.
Conducerea Colegiului de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, prin doamna director Dorina Trandafir transmite mulțumiri și aprecieri participanților din țară și străinătate, dar și colaboratorilor, profesorilor coordonatori ale lucrărilor prezentate, catedrei de Arte plastice, arhitectură, design și grafică. De asemenea, mulțumirile se îndreaptă și spre Biblioteca Județeană A.D. Xenopol din Arad, cât și conducerii Atrium Mall.
Sunteți așteptați într-un număr cât mai mare la expozitia “Fantasticul din mine si din afara mea” în cadrul Atrium Mall pentru a descoperi operele unei generații noi de artiști talentați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!