Bazinul de înot acoperit Delfinul îşi redeschide porţile luni, 3 septembrie, după ce în luna august au avut loc ample lucrări de igienizare şi curăţenie. Tarifele rămân neschimbate, cel mai avantajos fiind abonamentul familial. Iată câteva din preţurile practicate la „Delfinul”: 30 lei – biletul de intrare, 180 lei – abonamentul lunar, 450 lei – abonamentul pe trei luni, 270 lei – abonamentul familial lunar (mamă, tată şi copii până în 14 ani). Cei care vor să vină la sala de fitness trebuie să achite 90 lei pentru un abonament lunar, în vreme ce un abonament mixt (sală+bazin) costă 250 lei lunar.
Încasări mai mari
Cristian Gavra, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad, a dovedit că este un bun manager, dovadă încasările cu 50% mai mari decât în primele şase luni din 2017. O altă veste bună vine dinspre Compania Naţională de Investiţii, care a aprobat proiectele de la Arad. „Vorbim despre avansarea etapelor ce prevăd modernizarea principalelor baze sportive din municipiul nostru, Bazinul Delfinul şi Sala Sporturilor Victoria. La bazin s-a trecut deja la faza de documentaţie şi la aprobarea finanţării, la fel urmând să se întâmple şi în privinţa Polivalentei, ce urmează să fie şi ea modernizată cu bani guvernamentali” – spune Cristian Gavra.
În altă ordine de idei, DJST Arad va continua, odată cu începerea noului an şcolar, acţiunile din cadrul programului naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!