Pe 25 martie, Spitalul Orășenesc Ineu anunța că au fost testate și izolate la nivelul instituției primele cazuri asupra cărora plana suspiciunea de infectare cu noul coronavirus – COVID19. Rezultatele au fost pozitive pentru două persoane. „Cele două cazuri fac parte din echipa medicală a spitalului nostru, în momentul de față sunt stabile și urmează sa fie transferate de la Spitalul Orășenesc Ineu la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara”, au transmis cei de la spitalul din Ineu.
Astăzi, cadrele medicale – un medic și o asistentă din cadrul Secţiei ATI –, au fost externate din Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. Cele două persoane au avut câte două teste negative și, conform metodologiei în vigoare, au putut fi externe. „Ne bucurăm că sunt bine și că sunt acasă. Așteptăm să reluăm împreună, toți, activitatea în spital, pacienții au nevoie de personalul medico-sanitar și auxiliar. Doamne ajută!”, au transmis reprezentanții Spitalului din Ineu.
După confirmarea cazurilor de infectare din spital, unitatea medicală a fost dezinfectată total. Managerul Spitalului Orăşenesc din Ineu, Monica Mang, a anunţat pe 29 martie că „s-a făcut dezinfecția totală în spital”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!