ARAD. Una caldă, una rece pentru navetiştii din judeţul Arad care circulă cu trenurile Regiotrans. Vestea bună este că operatorul feroviar anunţă că nu va ieşi de pe piaţă. „SC Regiotrans SRL a început demersurile pentru obţinerea în procedură de urgenţă a certificatului de siguranţă”, au anunţat reprezentanţii companiei feroviare. Asta înseamnă că sutele de navetişti din judeţul Arad vor avea cu ce să circule spre locurile de muncă după ce Regiotrans îşi rezolvă problemele referitoare la siguranţa vagoanelor. Vestea proastă se referă la faptul că, pentru moment, nu se ştie nici măcar aproximativ perioada în care trenurile îşi vor relua circulaţia.
Intră CFR
Cei de la Regiotrans au mai anunţat şi faptul că, pe unele rute, transportul călătorilor va fi preluat de garnituri ale CFR, totul în baza unui parteneriat stabilit între cele două companii. Însă, din păcate, nici măcar o rută din judeţul nostru nu se regăseşte pe lista rutelor pe care va opera CFR. După cum anunţam încă de zilele trecute, Regiotrans operează în judeţul nostru curse pe rutele Arad-Sânicolau Mare-Valcani, Arad-Nădlac, Ineu-Cermei, Timişoara Nord-Arad-Gurahonţ-Brad, Grăniceri-Nădab şi Sântana-Grăniceri. Din păcate, pe marea majoritate a rutelor, operatorul feroviar privat a fost singurul care efectua curse de transport persoane. Asta după ce CFR a renunţat la aceste rute, fiind declarate neprofitabile.
Semn de întrebare
Obţinerea certificatului de siguranţă, chiar dacă se lucrează în procedură de urgenţă, ar putea dura o bună bucată de timp. Şi asta pentru că, în teorie, toate vagoanele suspectate a avea probleme tehnice vor trebui reparate, după care se va încerca primirea autorizaţiilor. Până atunci, sute de navetişti din Arad au ajuns în imposibilitatea de a mai folosi calea ferată pentru a ajunge la locurile de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!