ARAD. Cam aceleași nume, puține suprize și câteva absențe de pe lista cu care deja ne-am obișnuit a inspectorilor școlari de specialitate din Arad. În total 16 candidați ale căror dosare au fost validate și care vor intra în concurs. Era nevoie de 21 de candidați pentru a ocupa toate posturile vacantate, dar cum s-au prezentat doar 17, din care au fost validați doar 16, au rămas libere 5 funcții.
Nu și-a depus nimeni dosarul pentru funcțiile de: inspector școlar pentru limba și literatura română, post ocupat de Diana Achim; inspector școlar pentru minorități, ocupat până acum de către Viorel Binchiciu; inspector pentru alternative educaționale și învățământ particular, ocupat de către Andrada Marcu; inspector pentru educație timpurie, ocupat de Emilia Sorițeu și inspector pentru educație permanentă ocupat de către Mariana Tocaciu.
Motivele pentru care foștii inspectori nu și-au mai depus dosarul sunt fie personale, fie din cauza noilor cerințe care nu mai corespund cu dosarul candidatului (lipsa gradului I, lipsa unei specializări acolo unde sunt solicitate două specializări pentru funcție sau titularizarea pe o altă disciplină decât cea cerută în dosar). În aceste cazuri, foștilor inspectori li se poate da o nouă delegație până la finele anului.
După cum merg lucurile cu examenele, s-ar putea ca ei să fie cei mai norocoși, să continue pe aceeași funcție, dar să nu mai treacă prin probele la care vor fi supuși colegii lor.
Nume noi pe listă
Nume noi printre candidaturile la funcțiile de inspectori școlari sunt: Ungur Corina Liliana (profesor de chimie la Școala Gimnazială din Vladimirescu) care și-a depus dosarul pentru jumătate de post de inspector școlar pentru monitorizarea programelor de acces la educație, alături de Binchiciu Viorel; Knapek Corina (directorul de la Colegiul Tehnic de Protecția Mediului) și Cuzmanov Carmen (directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”), ambele concurând pentru postul de inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane, post ocupat până acum de către Georgiana Petic Bătrân.
Ceilalți candidați sunt actualii inspectori din IȘJ: Paul Barta pentru sport, Vasile Borza la învățământul profesional și tehnic, Raluca Layer pentru învățământul primar, Anca Lupei la proiecte educaționale, Adriana Popescu și Emilia Mandache la resurse umane, Laura Nădăban pentru limbi moderne, Florin Sârca la religie, Simona Știgher la istorie și socio-umane, Viorel Tudoran pentru matematică, Anda Tămaș la Arte și Amalia Cojocaru la învățământ special.
Citiți principiile noastre de moderare aici!