ARAD. Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude din cadrul IPJ Arad au efectuat două percheziţii domiciliare la două persoane suspectate că prin intermediul unor programe de tip file sharing, descărcau şi puneau la dispoziţia altor persoane filme, muzică, jocuri protejate de legea dreptului de autor. „În cadrul celor două percheziţii efectuate, la domiciliile celor două persoane, în municipiul Arad, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, trei hard-diskuri, două calculatoare portabile tip laptop conţinând filme, muzică, jocuri şi programe de calculator reproduse în mod neautorizat. Au mai fost ridicate, un număr de 121 CD-uri care nu prezentau hologramă de securitate fiind susceptibile a fi marfă pirat”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului prin internet fără consimţământul titularului a operelor şi produselor purtătoare de drepturi de autor şi conexe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!