ARAD. Conferința „Via Habsburg”, unul dintre cel mai importante evenimente culturale internaționale ale anului 2019 în Arad, a avut loc miercuri, 27 martie, la Consiliul Județean Arad, în prezența președintelui IRE, Franz Schausberger, președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, vicepreședintelui Răzvan Cadar, rectorului Universității ,,Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Ramona Lile, viceprimarului Municipiului Aradului, Călin Bibarț și a numeroși experți din țară și din străinătate: Austria, Germania, Belgia, Franța, Serbia, Elveția.
,,Anul trecut, când am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul președintele Schaussberger, la Arad, i-am propus să realizăm această conferință, să încercăm să găsim soluții comune pentru punerea în valoare a culturii care ne unește. Am găsit în persoana domnului președinte un partener deschis, dinamic, determinat să realizeze un parteneriat european la nivelul regiunilor. Ne dorim ca prin acest program să contribuim, așa cum susține și platforma Institutului Regiunilor Europei, la crearea de reţele între regiuni, municipalităţi şi alte arii de activitate publică şi economică pentru realizarea intereselor lor. Mi-aș dori ca în această platformă să se regăsească și regiuni din Republica Moldova, cu care noi suntem înfrățiți, și care trebuie să reducă decalajul față de statele membre ale Uniunii Europene. Aradul are, așadar, o puternică legătură directă cu istoria și cultura Europei Centrale și Occidentale. Îmi doresc ca după această conferință să intrăm, la modul concret, într-o construcție care să pună în valoare patrimoniul nostru arădean, într-un context european”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Președintele IRE, Franz Schausberger, a subliniat că proiectul de realizare a unei rute cultural-istorice este unul interesant, în condițiile în care proiecte similare s-au realizat deja în partea de vest a Europei, cu țări care nu au făcut parte niciodată din Imperiul Austro-Ungar. ,,Ideea acestei conferințe s-a născut anul trecut când am fost prezent la Arad, cu scopul de a identifica mijloace și modalități de creștere și dezvoltare a turismului. Aradul beneficiază de un patrimoniu arhitectural bogat, a făcut parte mult timp din Imperiul Habsburgic și consider că este important ca acest lucru să fie cunoscut în Germania și Austria. Pentru materializarea acestui proiect cultural sunt necesare mai multe condiții: voință politică puternică, realizarea unei infrastructuri de transport în regiune, implicarea regiunilor învecinate de la granița cu Ungaria și a Provinciei Voivodina, precum și implicarea factorilor economici, a operatorilor de turism, a mediului academic și a oamenilor de știință, urmând ca toate aceste entități să își unească forțele pentru a stârni interesul comunității locale”.
Moștenire peste generații
,,Timp de 20 de ani am discutat despre economie și dezvoltarea economică, dar mai puțin despre trecut, istorie și integrarea lor într-un circuit turistic. Trebuie să lăsăm moștenire generațiilor viitoare istoria Aradului, a oamenilor și a faptelor care au avut loc aici, și ce poate fi mai potrivit decât integrarea Aradului într-o rută cultural-turistică internațională, ținând cont că Aradul a fost și este parte a Europei și a tuturor evenimentelor majore care au avut loc aici”, a punctat la rândul său Călin Bibarț, viceprimar al Municipiului Arad.
Evenimente europene
Conferința „Via Habsburg” se înscrie în contextul organizării în Arad a unui ciclu de evenimente europene: Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei, Zilele Culturii Austriece, Gala Diplomației, conferința „Le Rendez-vous d’Arad”, a Asociației Culturale LIKE – Reţeaua Oraşelor și Regiunilor Europene pentru Cultură, constituirea Consorțiului Cultural Euroregional „Activarium” cu sediul la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!