Organizată de Consiliul Județean, în colaborare cu Institutul Regiunilor Europene (IRE), Conferința Via Habsburg va reuni experți din Austria, Germania, Franța, Belgia, Elveția, Serbia și România. Evenimentul va fi deschis de Franz Schausberger, fondator și președinte al IRE, Vasile Onofrei, consul onorific al Austriei la Timișoara, dar și de către reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei și ai Universității „Aurel Vlaicu”.
Temele vizează promovarea patrimoniului cultural material și imaterial de sorginte austriacă în centrul și estul Europei, dezvoltarea turismului cultural și istoric prin includerea vestului României într-un circuit al valorilor central-europene comune, precum și schimburi de bune practici pe marginea rutelor culturale europene „Via Habsburg” și „Via Mozart”. Conferința „Via Habsburg” va avea loc la sediul Consiliului Județean. Cu această ocazie, invitații vor putea vedea aici și o expoziție de carte veche, dar și o expoziție dedicată operei lui Ioan Slavici, scriitorul emblematic al Aradului. Județul Arad este membru al Institutului Regiunilor Europei din anul 2008.
Conferința va începe la ora 9, cu înregistrarea participanților, deschiderea oficială având loc la 9:30, în Sala Vasile Goldiș a Consiliului Județean Arad. De la 10:15, se va vorbi despre „Moștenirea culturală și istorică din perioada Imperiului Habsburgic în județul Arad”, iar de la ora 12:15 despre „Turist Via Habsburg în partea de Vest a României”. Ultima parte a conferinței, ce începe la ora 14, va fi despre „Bune practici pe Drumul Cultural European Via Habsburg”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!