ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad vă propune pentru seara zilei de vineri, 25 octombrie, ora 19, un spectacol în care putem spune că emoţia joacă un rol principal: „Viaţa ca un joc uşor”, după o idee din „Leichtes Spiel”, de Botho Strauß, în adaptarea şi regia Alexandrei Gandi – Ossau.
Spectacolul îi aduce în scenă pe actorii Magyari Etelka şi Bogdan Costea, cei doi interpretând cu fineţe cele două roluri – Katia şi Tom – încredinţate de Alexandra Gandi – Ossau. O poveste despre viaţa de cuplu, a oricărui cuplu al zilelor noastre, ce oricând poate fi răvăşită de un diagnostic terifiant. „Iubirii nu îi este frică să-şi arate emoţiile. Ne învaţă să arătăm ceea ce simţim cu adevărat. Iubirea nu este altceva decât a fi bun şi a face bine. Aşadar, cum ar putea apărea ascunderea adevărului într-o relaţie bazată pe iubire?…” (Magyari Etelka)
„El şi Ea… de această dată soţ şi soţie… prinşi în iureşul cotidian, cu suişuri şi coborâşuri, amintiri răscolitoare, aniversări, preocupări diferite… uniţi de sentiment… El… profesionist, perfecţionist…. Ea…. scriitoare – fire de artist, sensibiă şi creativă… Până aici nimic extraordinar… Şi totuşi… Vestea pică precum un trăznet… Cancer la sân… El şi Ea…. de această dată tot soţ şi soţie… convalescenţa ei, trup amputat şi un secret… El, Tom, şi Ea, Katia… o poveste de viaţă, o poveste de dragoste de viaţă.“ (Bogdan Costea)
„Viaţa ca un joc uşor” – un spectacol ca o chemare, ca un îndemn la dragoste, comunicare, viaţă. Dedicat tuturor celor care nu vor să-şi refuze emoţia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!