Examenul de titularizare nu se schimbă. Anul acesta, potrivit declaraţiilor inspectorului şcolar general adjunct, Nicolae Pellegrini, titularizarea se va desfăşura, potrivit metodologiei aplicate anul trecut. „Poate vor fi unele modificări dar nu sunt majore, examenul de titularizare nu va fi încă organizat la nivelul instituţiilor de învăţământ” a precizat prof. Pellegrini. Anul trecut subiectele erau formulate la nivel naţional iar corectarea s-a făcut în centre judeţene, pe discipline. Dacă lucrurile nu se mai schimbă, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, anul viitor fiecare şcoală îşi putea organiza concursul de titularizare.
Posturi puţine pentru debutanţi
Nu e greu de anticipat care va fi marea problemă a acestui an: numărul mic de posturi ce vor rămâne pentru concurs după finalizarea etapelor din mişcarea personalului didactic. Reducerea numărului de clase şi creşterea normei didactice la 18 ore şi pentru profesorii cu vechime mare au contribuit la pierderea a peste 50 de catedre.La nivelul judeţului Arad, peste 50 de titulari au rămas fără ore (cei mai afectaţi fiind învăţătorii), în timp ce alte 50 de posturi titularizabile au fost deja luate de suplinitori fără nici un concurs. Dintr-un foc au dispărut, cel puţin teoretic, 100 de posturi. Ce va rămâne se va afla la începutul lunii iulie, dar cu siguranţă învăţământul nu mai este o opţiune viabilă pentru absolvenţii cu studii universitare. Doar dacă le place concurenţa foarte mare şi riscul.
Informaţii
Toate informaţiile legate de titlarizarea din acest an pot fi consultate la adresa http://titularizare.edu.ro sau pe site-ul www.isjarad.ro, la secţiunea Forum, mişcarea personalului didactic.
Monica Ardelean
monica.ardelean@informmedia.ro
Titulari in invatamant, fara catedra
Revine la catedra cu dosar penal
Citiți principiile noastre de moderare aici!