În toată povestea privind restructurarea Filarmonicii Arad și disponibilizarea unor angajați ai instituției, a intervenit și viceprimarul municipiului, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta își începe pledoaria spunând că „nimeni nu vrea să închidă, să distrugă sau să ucidă Filarmonica. Numai că viața tocmai ne-a așezat într-un moment al adevărului, al tristului adevăr, când neputința, durerea și suferința ne arată zilnic toate fețele lor. Așa că, acum, deciziile noastre nu pot fi doar cele mai fericite. Cum ar fi, de exemplu, o decizie de restructurare”.
„Trebuie salvat și Spitalul Municipal. De asemenea, teatrul vechi, clădirile istorice, cetatea, adăpostul pentru câini, ștrandul, școlile rămase nerenovate, malul Mureșului și toate parcurile, zona Mărului, străzile cu gropi, CET-ul, blocurile fără reabilitare termică etc. Multe trebuie salvate în orașul nostru. Însă eu aș începe cu spitalul. Pentru că acolo este vorba despre salvarea vieții oamenilor. Iar municipalul funcționează într-o clădire ce are două secole și problemele sunt grele de tot. Și aici avem o tradiție admirabilă, un patrimoniu de protejat, un tezaur local care ne definește. Și aici sunt oameni dedicați care se chinuie zilnic să-i salveze pe alți oameni și uneori nu reușesc din cauza condițiilor improprii. Vă sugerez să vizitați clădirile (istorice, de patrimoniu) ale municipalului și să comparați apoi starea lor cu cea a clădirii Filarmonicii”, scrie Faur.
Decizia, luată de CLM
Viceprimarul a ținut să menționeze și că ce face echipa de conducere a Primăriei este doar o propunere, iar decizia finală va fi a consilierilor locali, care și-o vor exprima prin vot: „Ceea ce vreau să spun este că datoria noastră este egală față de toate valorile și nevoile Aradului. Chiar dacă mereu a existat și va exista o listă de priorități. Iar acum suntem obligați de o realitate grea să o refacem. Și să ne întrebăm: cum vom proceda ca să putem depăși necazurile momentului? Ce pot să vă asigur este că nicio decizie nu se va lua împotriva voinței arădenilor. Pentru că nu este posibil așa ceva. Fie că e vorba despre Filarmonică, sau despre spital, teatrul vechi, cetate etc, noi cei din executiv doar propunem soluții pe care reprezentanții arădenilor, reuniți în consiliul local, le vor aproba sau nu. Așa că salvatorii de pe Facebook pot să fie liniștiți. Și le mulțumesc pentru spiritul civic și pentru ideile bune pe care ni le transmit. Vă mai pot asigura că propunerile executivului sunt făcute cu bună-credință și pornind de la realitate. Și o să vă spun câteva lucruri din realitatea orașului nostru”.
Peste o mie de salariați
Acesta a scos în evidență și numărul mare de angajați pe care Primăria și instituțiile subordonate îl au: „Ultima dată când am numărat erau 1.109 salariați pe statul de plată al municipalității, primărie și instituții subordonate (direcția de asistență socială, cantina socială, poliția locală, centrul cultural, teatrul, filarmonica), fără societățile comerciale care se autogestionează. E mult, e puțin? Comparând cu salariații altor municipii – Sibiu, Oradea – noi am spus că e mult și propunem o restructurare. Care va fi dureroasă pentru toți, nu e pentru nimeni ușor să dea oameni afară în plină pandemie. De asemenea, pentru că vorbim despre salvarea Filarmonicii, acolo cheltuielile de personal sunt de peste 5.200 euro pe zi. E mult, e puțin? Vă rog să apreciați dumneavoastră! Întrebarea care se pune este însă dacă ne mai permitem aceste cheltuieli?”.
O altă soluție: impozite mărite
„Și aici va decide consiliul local. Aprobând sau nu restructurarea propusă de executiv. Și sunt convins că vom discuta responsabil, vom reține toate ideile și vom încerca să votăm varianta cea mai bună.
Dacă nu se dorește o restructurare, totul poate să rămână exact ca acum. Numai că, în mod sigur, vor trebui mărite impozitele și taxele locale pentru a plăti toate salariile. Anul acesta nu au fost mărite, toți avem greutăți în pandemie, însă trebuie să înțelegem că tot arădenii sunt cei care plătesc până la urmă. Sau putem să ne împrumutăm. Nu pentru a construi un pod nou peste Mureș, care să modernizeze orașul, doar pentru salarii. Mulți îmi vor spune că soluția este scăderea cheltuielilor materiale, reducerea altor costuri ridicate de funcționare pentru oraș. Absolut de acord! Asta încercăm și noi să facem. Și acceptăm orice soluție realistă în acest sens”, precizează Lazăr Faur.
„Închei spunând că suntem într-un moment de cumpănă și de cumpănire. Când va trebui să decidem împreună cum vom proceda pentru a depăși greutățile prezentului. Cum vom salva ce este de salvat în orașul nostru nu aflăm doar afișând lozinci pe Facebook. Mă gândesc că realitatea trebuie să conteze. Și dacă, spre exemplu, două școli funcționează cu jumătate din clase goale, iar elevii promovează rușinos de greu, trebuie comasate și făcută una și bună. Dacă o secție din spital are mereu paturile goale, trebuie desființată și folosite paturile acolo unde bolnavii au nevoie. Dacă există în primărie două birouri care fac cam același lucru, trebuie să rămână doar unul. Dacă un salariat (din primărie, filarmonică sau poliția locala) lucrează două zile pe săptămână, un sfert sau o jumătate de normă, pentru atât trebuie să primească salariul. Poate că e cazul să înțelegem că tot ce avem de salvat trebuie salvat de propria risipă și lipsă de chibzuință”, își încheie acesta pledoaria.
Rămâne de văzut ce opinii își vor exprima aleșii locali cu privire la buget și cum vor vota propunerea făcută de municipalitate. Momentan, proiectul de buget a trecut de faza de afișare la transparență, fiind organizată și o dezbatere publică, Urmează supunerea la vot.
Trimite articolul
XTrebuie sa respecți și tu regulile nu când ai avur copilul internat la spital ai stat 3 ore în salon și comentai la toți ca ce se uita!!!!
-
fonduri europene zero..aeroportul consuma milioane de euro…mosneag de la pnl..lazar faur sane spuna de geani pistru o incompatibila angajata la apa canal…cet ul a inghitit 100 de milioane de euro in ultimi ani si ne spune idiotul asta de restructurari?
-
Da cand geani era la spitalul judetean cum era de trebuia sa dai mii de euro spaga sa te angajezi acolo. Uita-te in ce hal e spitalul judetean si cu covidul asta.
-
In ultimul an am plătit aproximativ un milion de euro pentru fiecare concert al filarmonicii. Angajații filarmonicii sunt tot bugetari, nu puneți semnul egal între ei și cultura. Prin problemele economice și medicale pe care le traversam, scumpii noștri artiști ne dau in judecată sa le dam bani de vacanța. La asemenea cinism, oare merita banii noștri?
-
Si pizda asta isi da cu parerea?
Spitalul Municipal e prioritatea 1 !!! Filarmonica mai poate astepta, e doar o parere ! Sunt convins bugetul va cuprinde si Filarmonica dar totusi Spitalul Municipal trebuie refacut de la 0 .
-
Ce bine prinde manipularea ordinara a domnului viceprimar👍
-
Se poate face pe proiect. Este nevoie de ” stiinta de carte” si poate se gaseste cineva in aparatul supradimensionat al primariei sa faca proiecte, ca si in Oradea. Pe proiect merge mai greu cu parandaratul.
-
Esti o postaca pnl . Traiasca partidul infect pnl
Toa’se Faur, de ce nu se incepe restructurarea cu angajatii primariei si ai administratiei locale ?
Cum e posibil in epoca inetrnetului, a digitalizarii, sa fie mai multi angajati ca pe vremea comunismului ?
Hai sa incepem scaderea salariilor cu tine, domnule viceprimar. Dar pana una alta, cauta-ti discursurile din campania electorala ca nu e niciun an de atunci. Ia vezi gasesti ceva despre desfiintare de posturi, reduceri de salarii, crestere de impozite. Nu gasesti, asa-i? Minciuni pentru prosti, domnule jurnalisto-politiciano-nulitate. Dar Aradul va merita din plin!
Impozite marite ?
Ca sa tineti toata armata de functionari neproductivi din banii nostri ?
Si cine a angajat la primărie și regii,societăți subordonate pile cunostinte relații din 2008 pina acum nu voi pdl=pnl
-
Poftim? Din cauza voastră Aradul este singurul municipiu/județ din țară fără un spital municipal. Din cauza voastră un judet cu suprafața și populația asta stă într-o singură UPU, alt caz unic în țară. Aradul este din punct de vedere medical (și nu singurul), literalmente ultimul din țară alaturi de Mehedinți, Teleorman, Vaslui și altele. Restul e can can
Domnul din imagine, atat de mandru de noul loc de munca incat a tinut sa ne arate cat de bine se potriveste cu Sala Ferdinand renovata tot pe banii aradenilor, incearca sa manipuleze grosolan. Ma bucur ca alesii nostri au reusit sa descopere sursa nesecata de finantare pentru toate basmele pe care ni le servesc continuu de 30 de ani: bugetul Filarmonicii De asemenea ma bucur ca au descoperit in al 12-lea ceas ca nu avem un Spital Municipal functional si sunt preocupati de sanatatea oamenilor. Anul trecut, sau acum 2,3, 10, 30 de ani de ce nu au fost macinati de aceeasi grija? Le amintesc ca si Spitalul Judetean are 50 de ani, Maternul se prabuseste , la propriu, s.a.m.d. Acum mai bine de 4 ani se angajau cu surle si tobe, dupa bunul obicei, ca vor construi un nou Spital matern, ca vor renova Municipalul, ca vor construi un nou Spital de infectioase… Inteleg ca nu au reusit din cauza Filarmonicii.
Daca ar cauta mai atent in statul de plata al Politiei locale, al angajatilor care nici nu mai catadicsesc sa se prefaca ca au o obligatie de indeplinit pentru salariul pe care-l incaseaza, poate nu ar fi o atat de vitala problema restructurarea Filarmonicii, restructurare care ar duce in fapt la desfiintarea ei. Sau poate in acest an nu se mai cumpara birouri si autoturisme.
Daca este sa ne uitam la cele doua zile pe care acest domn le numara ca zile de munca pentru un instrumentist sau corist al Filarmonicii, ele au in spate multe alte zile de repetitii, multa munca in afara celor 8 ore pontate la intrare. Cam asa ar numara zilele de munca si o persoana fara pic de educatie insa probabil cu mult mai mult bun simt nativ adaugat.
Start la injuraturi pentru cei care folosesc Aradonul in acest scop, fara a fi limitati in nici un fel de Principiile de moderare de mai jos.
-
Nu va injura nimeni domnule. Aveti dreptate in cea mai mare parte. Cu toate astea si institutia Filarmonicii este un sistem care trebuie gestionat economic .Si aici , ca si in alte parti, probabil, sunt lucruri de imbunatatit.
-
Nu spun ca nu e loc de mai bine, dar probabil mai binele ar trebui sa vina de la un management mai eficient si nu de la instrumentisti sau coristi.
Mi se pare incorecta peralela pe care d-nul viceprimar o face, in plus este si o fumigena care sa duca in derizoriu marea restructurare a Primariei. Noi am vrut, dar voi nu ne-ati lasat asa ca am fost nevoiti sa renuntam. -
Daaa. Dupa ce au furat 16 ani , acum gestioneaza bine. Trebuie sa fi un idiot sa crezi asta!
-
Asta ar fi foarte frumos și corect dacă Bibarț nu ar fi angajat câteva zeci de oameni, peste o suta de fapt, in Primărie în ultimii 2 ani. Probabil pt a își aduce fideli într-o instituție dominata de oamenii lui Falca și Geanina. Iar acum da afara artiștii de la. Filarmonica. Ce ar fi sa înceapă cu cei aduși de el. Urmează valul de procese. Probabil câștigate de cei dați afară și plata tot din banul public. Bibart – un submediocru din păcate, va adânci înapoierea Aradului.
Ce folos are ambalajul frumos daca înăuntru este gol? Daca se vrea se poate. Filarmonica se poate distruge daca nu se cumpărate bine. Teatrul vechi…etc mai pot astepta. De ce sa distrugem ceva ce deja avem. Si nu orice. Filarmonica este cu tradiție. Sa se taie mai putin pomii, mai putine panselute si plati mai putine. Apoi, aparatul primăriei este supradimensionat, mai ales acum cand am vazut ca foarte multe situatii se rezolva on-line. Filarmonica, teatrul , biserica sunt hrana pentru sufletul aradenilor. Chiar se vrea distrugerea a tot ce este bun si merge? Multe se pot rezolva pe proiecte, ex spitalul municipal. Putine orașe din țară au o filarmonica ca a noastră. Numai cineva insensibil, sa nu spun fara, la cultura poate distruge asa ceva.
Există logică în ceea ce spune. Trebuie să ne gospodărim ca oraș cu banii pe care îi avem și să luăm decizii bune pentru comunitate. Primăria trebuie să se asigure că există transparență pentru ca cetățenii să înțeleagă cum și de ce se iau decizii de un fel sau altul. Și într-o gospodărie faci cheltuieli în funcție de venitul care îți intră lunar. Întâi te asiguri că plătești chiria (dacă e cazul), cheltuielile de întreținere, apoi mâncarea, medicamentele, educația copiilor și cu ceea ce îți rămâne te gospodărești după prioritățile tale. Susțin investițiile în cultură pentru că fără cultură suntem niște morți vii dar probabil vremurile extreme pe care le trăim necesită un pic de regândire a cheltuielilor. Nu cred că se pune problema desființării Filarmonicii, ci a regândirii unor cheltuilei așa cum este cazul în toate instituțiile publice.
-
Nu se desfiinteaza Filarmonica, decat😂se dau oamenii afara. Mare densitate de tampiti in Arad!
Si vita asta ce drept are sa vorbeasca! Redu functia ta de viceprimar prima data si altele ale rudelor din primarie…jeg! Uite cine se gasii sa vorbeasca ……boul al carui fiu..cu masina CJ ..ilegal….a facut accident. Mars ma……!!!
-
Johnny vice…vezi ca Aradul nu e satul Petris…voi PNL l-ati adus sa arate jalnic. N ai prins loc de deputat, acum te-o bagat vice si in consiliul de admnistratie al aeroportului traian vuia ca sa ti mai scoti parleala. Ne am saturat de voi. Sunteti slabi, incapabili, incompetenti. Niste fomisti adunati sa coduca un oras ce a fost o perla in perioada interbelica si l ati transformat intr o pubela de gunoi. SHAME! Aradul frumos? Da, dar nu cu voi.
Proiecte vitale la ceas de sărăcie !! Banii care nu mai pot fi multiplicați decât prin activități utile se regăsesc în vile ,case de vacanta ,iahturi ,femei și automobile de lux ..Omul sărăcit in comunism de două ori ,cultural și economic ,se repede la ce realizau două ,trei generații. Ar fi de iertat daca imbogatitii ,ar întoarce ceva in social. Acte de cultura ,și sănătate de mai fac și din mecenat. Fără să regretăm trecutul ,pierdem și ce am avut. Vai de. societatea ,în care omul trebuie să aleagă între o pâine și o carte !!!
Pentru mai toate există fonduri europene! Numa ca voi nu sunteți capabili sa le accesați!! Aradu nu-i Oradea, pentru ca bibarț nu-i BOLOJAN!!!
Desfiintati tot, dati toti oamenii afara si singura atributie a Primariei sa fie colectarea taxelor si a impozitelor. Marite subsrantial!😨
P(e)N(ibi)L si in PLUS US(o) R de realizat.
de voi trebuie salvat spitalul
lipitorilor , care furati tot !
Cine a condus Aradul in ultimii 16 ani….
Aradul este o ruină!
Filarmonica reprezintă istoria Aradului,nu distrugeți tot!
De 17 ani conduceti aradul intr un mod dezastruos. Este penibil cum arata si functioneaza aradul. Sunteti o pata neagra in istoria aradului!
Salvați Aradul….
Nu se poate sa distrugeți tot orașul!
Domnule Faur, tăcerea era de aur!!
CÂTE ORE PE ZI LUCREAZĂ PSEUDOARTISTII DE LA FILARMONICA ??
Dacă sunt așa grozavi de ce nu se privatizează
Iubitorii de muzica plătiți abonament 500E/an si ați rezolvat problema.
-
Vai, ce gandire de vrabiuta ai! Eu zic sa cante non-stop cel putin 16 ore pe zi. Multumit?
Sau sa lucreze 24 cu 48? Sau sa mai dea si la saiba?
Plina lumea de tampiti! -
Esti un postac pnl penibil . bine ca botosani sau sibiu isi permit filarmonica. Pnl ul din arad doar a ciordit timo de apriape 20 ani. 14000 de oameni au votat pnl. Masinaria de partid a fost la vot nu oamenii. Cum ar fi sa se organizeze o petitie in care sa vedem cati oameni sunt multumiti de administratia pnl?
-
Traiasca partidul pnl. Cat primesti sa fi postac?
-
Pseudo artisti zici? Ai participat la vreun concert sau macar cand era gratis la zilele Aradului?
Pnl distruge aradul
La CMCA sunt 29 de consilieri in cultura care nu fac nimic si mai e si faraoana culturii care sifoneaza bani……… desfiintati serviciile de genul…..e inutil…….aaaa……si putem renunta si la politia locala ca alte orase mari nu au asa ceva. Rusine domnule vice
Domnule viceprimar, o declarație mai manipulatoare și plină răutate nu am văzut nici chiar la primarul Bibart! Totuși mă bucur că în sfârșit vedeți și dumneavoastră cum arata acest oraș ( că după bombardament). Oare cine îl administrează de mai bine de 16 ani? Asta ați uitat să precizați! Ștrandul ( că tot l-ați adus în discuție) a fost mândria acestui oraș, veneau cetățeni din toate colturile țării și nu numai să vadă ștrandul din Arad. Astăzi, după 16 ani de administrație PNL ( partid pe care îl reprezentați) ștrandul este o ruină, o rușine! Probabil tot artiștii de la Filarmonică sunt vinovați. Teatrul vechi la care făceați referire nu este decât o dărăpănătura, și asta din cauză că cei care îi dădeau viața( artiștii) nu mai sunt. Așa va ajunge și palatul cultural în scurt timp daca inima acestei instituții ( orchestra și corul) va dispărea!
Probabil și clădirile istorice din centrul Aradului sunt in starea avansata de “putrefacție”( degradare) tot din cauza artiștilor. De spital ce sa mai zic;, de ce administrația incompetenta a PNL nu a atras fonduri europene pentru renovarea clădirii așa cum s-a întâmplat la Filarmonică și cum se întâmplă acum la teatru? Răspunsul îl cunoașteți foarte bine și la fel îl cunosc și arădenii! Sunteți de un cinism greu de imaginat, cinism care se ascunde în spatele unui zambet sfidător la adresa a tot ce reprezintă cultură ,istorie și valoare în acest oraș. De ce nu spuneți și cat costa CMCA pe zi, sau compania de apă? Aceste două companii sau instituții ticsite de “lingăi de partid”.
Vă întreb, orașe că Satu Mare, Târgu Mureș , Botoșani, Galați etc credeți că cheltuie mai puțin pe cultură decât Aradul? Face parte Aradul din liga acestor orașe, sau ne credem superiori? De ce nu va reduceți dumneavoastră și primarul împreună cu toți cei care fac parte din consiliile de administrație a diferitelor companii din subordinea CLM , că se vede cu ochiul liber rezultatele.
Daca tăceați, filozof rămâneați, dar în cazul dumneavoastră se aplica alt proverb: “daca de mic ești prost, când ești mare numa te joci”!
Politia comunitara nu is are rostul in orasul nostru, sunt o rusine pentru Arad ,cu regret dar trebuie desfintata.
O ATITUDINE CORECTA A DOMNULUI VICEPRIMAR LAZAR FAUR!RESPECT PENTRU CA ATI AVUT CURAJUL CA SA VA EXPRIMATI ACEASTA OPINIE CARE REFLECTA REALITATEA !
-
😂😂😂 cine a condus Aradul in ultimii 16 ani!???
PSD e de vină!!
“Felicitări” domnule vice…👍-
Din cauza ca vicele e novice , a spus adevarul . Acum intelegi de ce nu se poate schimba ceva in Arad, sunt multi care au “abonamente ” la municipalitate-sunt mii,+neamurile sunt zeci de mii asa se castiga alegerile, cu mase electorale de manevra ,cum sa voteze oamenii aia impotriva PNL-ului , ei uite acum au luat o tzeapa , a venit pandemia -scapa cine poate , cine are pilele mai mari ala scapa-asta e Romania si asa va fi si peste multi ani inainte, pentru ca e in sange.Au cei de la municipalitata sangele lui Bolojan?oricum eu cred ca vor ceda cei de la municipalitate, presiunea e prea mare , adevarul ca s-ar putea scadea salariile pe termen scurt , dar pe termen lung trebuie restructurat personalul.Si la CJA e un stuparis si acolo trebuie luat masuri.
-
-
Ok, dar frumos era sa ne spuna asta in campania electorala. Ca sa stim pe cine votam.Dar se stie ca PNL si PDL dau oameni afara, taie venituri etcetc.Ca sa fie bani la investitii pentru firmele de casa. Cat mai multi. Inseamna ca urmeaza renovarea municipalului cu firmele galbene. De urmarit.
-
Nicu postacul nr 1. O sa primiti si un premiu. Pnl=pata neagra a istoriei aradului.
Citat: „Ultima dată când am numărat erau 1.109 salariați pe statul de plată al municipalității, primărie și instituții subordonate (direcția de asistență socială, cantina socială, poliția locală, centrul cultural, teatrul, filarmonica), fără societățile comerciale care se autogestionează. E mult, e puțin? … ”
Dacă nu greșesc, prin 2000, Primăria avea vreo 500-600 de angajați. Partea curioasă, numărul de angajaâi a cam fost dublat,, a fost implementat IT-ul. care a fost modernizat de câteva or, adus i, tot timpul undeva ”la zi”. Populaâia municipiului a scăzut semnificativ, problemele au cam rămas aceleași (excepție cele ridicate de către PANDEMIE). Salariile celor din Primărie sunt undeva … aproape de Dumnezeu. Se pare că o caricatură din epoca de tristă amintire a lui Băse se confirmă … un salariat scheletic de la ”privat” duce în cârcă un supraponderal -bugetar.
NO COMENT.
1.100 fara societățile comerciale care se autogestioneaza?
Pai atunci câți sunt 3.000 sau 4.000?
Cum se autogestioneaza dacă tot consiliul local e actionar majoritar si consiliul are reprezentanți in AGA, ce sunt stat in stat acest companii corupte infestate de membrii voștri de partid Ipocriților. HOȚILOR!
Și acele companii sunt tot ale aradenilor si acei bani sifonati sunt tot ai aradenilor.
Propun opoziției să solicite un audit privat la toate companiile cu actionar majoritar CLM Arad! Audit de management si personal!
Păcat, nu mă asteptam de la dvs la o abordare atât de rușinoasă si meschină. Puneti in oglindă nevoia de finantare a unui spital . Nu puteti face așa ceva decât în momentul în care v-ati asigurat ca toate celelalte cheltuieli sunt oportune si eficiente. Cu certitudine nu aveti o astfel de analiza , cu certitudine nu aveti o analiză cu privire la gradul de încărcare si eficienta serviciului public. Problema noastră , a aradenilor este că nici nu vreti așa ceva , ati găsit soluția miraculoasă : desfințati orchestra filarmonicii si vă salvati protejații din administratie.
-
E rusinos cum a ajuns presa din Romania, o jumatate sau transformat in pupincuristi si lustrangii de pantofi ai politicienilor, cealalta jumatate sau facut politicieni, ca in cazul de fata.
De ce nu solicită Aradon in baza legii informarii publice urmatoarele informații:
Câți angajați au si câți in posturi de conducere in urmatoarele companii detinute de Primaria Arad:
CTP Arad
CET Hidrocarburi Arad
TOP SA
Recons SA
Gospodarirea Comunală
Si care este bilanțul lor pe 2020.
-
Sunt de acord cu tine , vom vedea ca aradenii platesc impozite si tot felul de taxe DOAR PENTRU A MENTINE PERSONALUL IN STRUCTURI NEPERFORMANTE, E UN FEL DE COMUNISM CU FATA DE CAPITALISM…VREAU O TRANSPARENTA TOTALA A CHELTUIELILOR, PANA LA ULTIMUL BANUT , PT CA SUNT IN JOC BANII NOSTRII.FIRMELE DE CASA TREBUIE SA DISPARA!!!MERITOCRATIA SA STEA LA BAZA OCUPARII POSTULUI IAR EVALUAREA PERSONALULUI SA FIE FACUTA ANUAL, VREM PERFORMANTA , NU IPOCRIZIE.
faure din lingau falkonist nu puteai sa ajungi in toate functiile, jurnalist ratat, secretar la petris, analfabet, mincinis functional.
du-te in privat si pleca hotule handicapat!!
Pe bune, pai nu ați făcut nimic ani de zile cu spitalul municipal și acum manipulați populația ca nu trebuie cultura, ci spitale, vaaai parșivi sunteți!
Chiar nu vă este rușine?????? “ Trebuie salvat teatrul vechi, ștrandul, școlile, etc…..” Ce ați făcut până acum????? Astea sunt probleme pe care trebuia să le rezolvați până acum!!!! Chiar suntem luați de proști și “aceste specimene” încă ne conduc și ne spun cum stă treaba!!!! Oameni buni, de aia v-am ales ca să faceți ceva pentru orașul ăsta, nu să apăreți din când în când și să ne spuneți câte probleme avem, știm și noi!!! Teatrul vechi, ziceți? Nu ați făcut nimic pentru salvarea lui!,,, RUȘINE pentru toată clasa politică, indiferent de culoare!!!! Orașul ar trebui să fie prioritatea voastră, nu interesele personale și de partid!!!!!
Domnul Faur a amintit de cateva ori ca Filarmonica costa mult. Ceea ce a omis sa mentioneze este faptul ca la sfarsitul celor trei ani de mandat al actualului manager, primaria a dispus efectuarea unui audit la Filarmonica. Raportul consemneaza grave abateri in gestionarea banului public si recomanda ordonatorului luarea unor masuri imediate pentru revenirea la legalitate. Sumele cheltuite de Filarmonica Arad sunt egale cu sumele cheltuite de Filarmonica din Timisoara si Cluj luate impreuna. Mai trebuie mentionat ca fiecare din cele doua institutii mentionate are un numar dublu de angajati fata de Filarmonica Arad. Primaria a folosit toate tertipurile posibile pentru a reinnoi mandatul managerului si pentru acest fapt a secretizat raportul de audit pentru ca aradenii sa nu afle de proportia dezastrului managerial. Culmea tupeului este ca dupa aceste evenimente primarul sa spuna ca e scumpa cultura si dupa, ca o umbra, hop si vicele. De alfel respectul pentru cultura a partidului care a guvernat Aradul in ultimii 15 ani se vede si prin singura statuie invizibila platita din banii aradenilor. “Statuia unitatii neamului” da masura capacitatii acestor conducatori. Inlocuita in graba cu o improvizatie jenanta, care bineinteles a costat alti bani, partidul conducator si-a aratat respectul atat fata de istoria neamului cat si fata de aradeni. Un mare politician spunea: ” daca spuneti ca e scumpa cultura , sa vedeti cat va costa incultura”.
Nene vice-ule cultura fara sanatate nu .merge
Ocupati-va si de municipalul asta ca are si el o varsta. Lasati muzicuța pt ……..după problemele de sanatate
Sau voi va tratati in caz de boala pe la Wiena , Szeged etc? Nu stiu , intreb si eu asa ca tot omu, …. de rând………hai pa !
-
Daaa, esti de rând, rândul de foaaarte de jos!!! De unde ai venit? Din pădure? Împreună cu Bibarț? Acolo probabil nu ai/ați auzit de cultură, educație, etc. Nu ai înțeles nimic!!! Nu se va rezolva nimic cu spitalul, e doar praf în ochi pentru cei “ nici nu știu cum să te numesc” ca tine.
Lacheul lui falca ,doara’nu credeti ca se face ceva pana nu ii cere incuvintarea faraonului.
Asta e acolo pentru a pune bete in roate sa nu se faca nimic,iar daca cumva scapa vreo investitiie da dureze cel putin 7 ani . Marca inregosttata By ghita falca.
D-le Faur,
In calitate de important membru PD/PNL si de “intelectual” purtator de vorbe presupus “culturale” al
COS NOSTRA de Arad, am o singură întrebare : Dacă atâtea lucruri sunt paragină și nefăcute în comuna nosatră dragă, cine dracu’ a condus Primăria și a administrat bugetul ei de sute de milioane de EURO în ultimii 17 ani?
Că până acum am aflat din gura voastră numai de cât de mărețe realizări și de cum ați schimbat voi fața orașului.
Așa e. în curând nu-l mai recunoaște nimeni.
Dă-ți denisia și du-te la muncă unde te pricepi! Dar n-ai ce căuta la Primărie.
Iar postul tău TV fantomă INFO ARAD este cel mai sinistru exemplu de mare realizare personală.
Inchide-l odată că platești curentul degeaba!
prioritate trebuie sa aiba spitalul si apoi muzica….si restul
5200 de euro pe zi pentru salariații de la Filarmonica inseamna 500 de salarii minime! Voi sunteți t@m£¥&!?
Ce naiba fac 300 de oameni la o Filarmonica a unui orășel ca Aradul?
Sunteți tâmpiți?
Când a fost ultimul concert la Arad, nebunilor?
Toată planeta e în haos, iar voi țineți ca orbii de o cauza mai degrabă politica, din ce vad.
Dacă ar fi pe firma voastră i-ati tine?
prioritatea nr unu e sanatatea aradenilor si conditiile de spitalizare nu cantatul. , spectacolele si alte alea. Sunt necesare
si ele nu zic nu , dar dar nu cand mor oamenii ca nu sunt paturi destule la ATI pt a fi tratati si salvati.