Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul viceprimarului oraşului Sebiş, Radu Demetrescu. Potrivit ANI, acesta „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 iunie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Demetrescu Radu „Fish Prod” Persoană Fizică Autorizată, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”.
Radu Demetrescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Viceprimarul de Sebiş a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Ce riscă Radu Demtrescu? Găsim răspunsul într-un comunicat al ANI: „persoana […] față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!