ARAD. Peste 300 de sortimente de vinuri din România și din afara țării fac deliciul iubitorilor de vin, în cadrul celei de-a treia ediții a Salonului de Vinuri Vicii și Delicii, ce se desfășoară până duminică, 20 octombrie, la Expo Arad. Acestora li se adaugă show-uri de gătit live, dar și cursuri de inițiere în lumea vinurilor sau master class-uri pentru cei care vor să își aprofundeze cunoștințele din domeniu.
„Este cea de a treia ediție a târgului Vicii și Delicii, încercăm în primul rând să ridicăm ștacheta acestui târg, care ni-l dorim a avea anvergura unui târg internațional, prin numărul de participanți, calitatea expozanților și serviciile pe care le prezentăm. Sunt prezente peste 300 de crame și un număr foarte mare de reprezentanți ai mediului gastronomic din întreaga țară. Ne dorim ca acest târg să devină un târg internațional pentru că Aradul e o zonă cu o podgorie în continuă dezvoltare și sperăm că prezența atâtor expozanți în cadrul târgului să fie de bun augur pentru ridicarea zonei de Vest și a Aradului”, a punctat la deschiderea evenimentului, arh Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
„Am participat de fiecare dată la acest târg și aș putea să spun că într-adevăr acest eveniment e un viciu pentru mine. Mă bucur că e în Arad, că devine o tradiție și că îmbinăm viciile și deliciile pentru arădeni”, a subliniat și primarul Călin Bibarț.
„Suntem parteneri în acest proiect, dar mai mult este un proiect care a crescut de la an de la an pentru că există producători locali, producători zonali tot mai interesați și dorim să schimbăm modul în care construim evenimentele în Arad”, a completat vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.
În timp ce președintele CJA, Iustin Cionca, a vorbit despre importanța gastronomiei și vinificației în Arad: „Gastronomia și vinificația sunt strâns legate de cultura Aradului. Ele fac parte din obiceiurile zilnice ale arădenilor și poartă amprenta celor opt minorități naționale care conviețuiesc de secole în județul nostru. De aceea, pentru mine, ca președinte al Consiliului Județean Arad, este important să susțin împreună cu specialiștii din Consiliu inițiativele care pun în valoare Aradul și îl promovează ca o destinație turistică unde găsești o largă ofertă de produse de calitate și programe atractive. Alături de primarii de pe Drumul Vinului dezvoltăm un concept al turismului de week-end, centrat pe cramele istorice ale Aradului și pe obiective culturale din municipiu și județ” .
Târgul va fi deschis după următorul program: sâmbătă – 11:00 – 20:00, duminică 11:00 – 18:00.
Costuri
Biletul de acces general (zone de gastronomie și vinuri) este de 30 lei, suma incluzând un voucher de consum în valoare de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului Bilet de acces în zona de gastronomie este de 10 lei (suma echivalează voucher de consum de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului).
Trimite articolul
Xbai,da flamand mai e seculici asta ,PDL-istii astia tare le place sa-i jumuleasca de bani pe cetateni…Pai de ce e intrarea 30 de lei ,basistoidule,de ce -i jumulesti pe oameni???? asa e cand la conducere sunt asociatii turnatorului Petrov …
Saloooon? Gastronomieeee? …….=trei standuri cu carnati si …clisa. Mda..ne putem mandri cu complexitatea rafinata a gastronomiei aradene
nu inteleg, 30 ron pentru a avea privilegiul de a cumpara niste vin?
Contrar celor mai jos,o manifestare de ridicat nivel.Desigur prețul biletului e unul ridicat,însă nu e vorbe de october festival pentru țigani, ci de cu totul altceva. Ca întotdeauna, se vede stilul Seculici,elevat și fin.
Mai mult vicii …cand vezi acele doamne bine hranite!
Seculici, Balcea, Bibart, Geanina, Cionca și toată gașca PD-L ista au plătit biletul? Sau au intrat gratis și au mâncat tot gratis?
Pretul biletului e garantia faptului ca nu e un eveniment jegos . Cine nu vrea sa nu se duca.
Din pacate nu vad alt mijloc de a selecta clientela decat prin pret.
Eu nu ma mai duc la “evenimente” pline de boschetari , cersetori si aurolaci.
Si oricum , spre deosebire de “festivalul cu flori” nu cred ca a produs o gaura in bugetul comunitatii.
ce cauta acolo ciuma portocalie: securici, pistru geanina, balcea, cionacnu, bibart??
acestia in frunte cu cel fugit vremelnic la bruxelles au praduit aradul in ultimii 16 ani!!
Bețivani din toate tarile uniți -va
Biletul ar trebui sa fie suficient de ridicat (dupa parerea mea ar trebui sa fie minim 20 -25 euro) ca sa selecteze publicul.
Spatiul este relativ redus si oricum, in pretul biletului este degustarea. Adica… teoretic la 30 de lei, nu doar ca e gratis, dar cineva finanteaza degustarea.
Nu ar incapea tot Aradul acolo, deci nu are cum sa fie gratuit. Gratuit este doar cand cumperi voturi, cum sunt cele de la primarie.
ma si mir ca dl.Seculici a permis unei patzachine in pijama sa fie prezenta la deschiderea tirgului;asta probabil s-a crezut la piata de vechituri,unde poate veni in pijama,dar nu la o actiune de mult bun gust si eleganta.