Centrul de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal”, Comunitatea Evreilor din Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Complexul Muzeal Arad vor organiza luni, 27 ianuarie, începând cu ora 12, la Sala Senatului Universității „Vasile Goldiș” un eveniment dedicat memoriei victimelor Holocaustului. Organizatorii anunță că vor avea loc o expoziție de afișe cu tema „Holocaustul văzut de copii”, un moment de reculegere, un concert coral dirijat de Adina Florina Gabor, dar și o serie de prelegeri. Stelea-Ioan Boia va răspunde întrebării „Ce înțelegem prin Holocaust?”, iar Raoul Vizental, de la Comunitatea Evreilor din Arad, va prezenta „Comunitatea evreilor din Arad astăzi”, în timp ce Marius Ioan-Grec, coordonator al evenimentului, va susține prelegerea cu titlul „Întâmplările Holocaustului”. Un alt concert coral, dirijat de această dată de către Monica Tebuie, va avea loc în cadrul aceluiași eveniment. Totodată, va fi proiectat un film tematic.
Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz de către Armata Sovietică. Începând cu anul 2005, data de 27 ianuarie – dată la care a fost eliberat lagărul, în 1945 – este declarată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!