40 de minute le-a luat pompierilor arădeni să parcurgă 20 de kilometri de la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență până pe autostrada Arad-Timișoara, sens de mers spre Timișoara, înainte de ieșirea spre Orțișoara. Autospeciala de stingere a înaintat foarte greu pe autostradă, până la locul incendiul, deoarece banda de urgență nu a fost liberă, așa cum prevede legea. Astfel că autospeciala de stingere a fost nevoită să facă slalom printre autoturisme și camioane.
„Ora 22.12. Sună alarma la Detașamentul de Pompieri Arad: <<Arde un camion pe autostradă, la limita cu județul Timiș>>. Șeful turei de serviciu pleacă în două minute cu prima mașina, un <<Iveco de 5.000>>, adică 5.000 litri de apă. Nici nu iese bine pe poartă că ofițerul de serviciu transmite prin radio date suplimentare: <<camionul este încărcat cu 20 de tone de role bituminoase și alte materiale din cauciuc, capul tractor a fost deconectat, remorca arde generalizat>>. <<Să vină APCA (autopompă cisternă cu apă, capacitate 9.000 de litri) în sprijin>> ordonă șeful turei de serviciu, știind că pe autostradă nu ai de unde să alimentezi și ai nevoie de multă apă și spumă la un asemenea incendiu. Avea dreptate! Incendiul se vedea de la 10 kilometri, iar când a sosit primul echipaj focul era generalizat, violent, cu flăcări de peste 10 metri înălțime. S-a realizat dispozitiv de stingere și a început lupta. Minutele trec, șoferul comunică: <<Mai avem 2.000 de litri, mai avem 1.500, mai avem 1.000>>. <<APCA, unde ești?>>, întreabă șeful turei de serviciu. <<Blocat în trafic>>… <<O să vă trimit Timișul în sprijin și vin și eu acolo>> comunică ofițerul de serviciu.
Doar că și el a avut probleme în trafic. Din fericire, a ajuns la timp înainte de a se termina apa, dar ca să fim siguri că substanțele stingătoare sunt suficiente am acționat cu cinci autospeciale. În filmuleț se vede viteza de deplasare spre incendiu, pe autostradă, a unei mașini de pompieri și a autospecialei grupei operative”, povestesc pompierii despre intervenția de pe autostradă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!