Gestul teribilist al unui tânăr din Horia l-ar fi putut costa viaţa! Zilele trecute, bărbatul aflat pe o motocicletă a fost surprins de camere de supraveghere cum se strecoară cu viteză printre barierele coborâte de la trecerea peste calea ferată aflată la ieşirea din Arad spre Horia. A făcut asta chiar cu câteva secunde înainte să treacă în mare viteză un tren de marfă. Înainte, a depăşit coloana de autocamioane şi autoturisme care aştepta ridicarea barierelor.
După momentele intense, tânărul a oprit motocicleta pentru a le atrage atenţia mecanicilor de locomotivă cu un gest obscen: le-a arătat degetul mijlociu.
Filmarea a ajuns şi la Poliţie, care a reuşit să-l identifice pe teribilist. Acesta are 26 de ani şi se îndrepta spre casa sa din Horia, când a trecut ilegal peste calea ferată. Nu va mai putea să-şi conducă motocicleta însă 90 de zile, pentru că i-a fost supendat permisul.
În plus, arădeanul a fost amendat cu 2.900 de lei pentru că a încălcat legislaţia rutieră, dar şi cu 500 de lei pentru gestul obscen făcut în spaţiul public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!