Pompierii au intervenit pentru a degaja căile de acces și pentru a îndepărta copacii de pe autoturisme. Furtuna, care a început exact la miezul nopții, a fost anunțată de câteva fulgere și de tunete puternice. Fenomenele meteorologice extreme s-au intensificat rapid, iar ploaia și vijelia, însoțite de căderi de grindina, care nu au ținut mai mult de 10 minute, au rupt, numai în municipiul Arad, cel puțin patru copaci. Unul a căzut pe un autoturism parcat în fața garajului de pe o stradă din cartierul Grădiște. Mai mulți curioși au venit să asiste la intervenția pompierilor, însă nimeni nu s-a gândit să îi și ajute. Aceeași pompieri au mai fost solicitați să intervină și pe Bulevardul Iuliu Maniu din Arad, unde un salcâm s-a rupt și a căzut pe trotuar, chiar la intrarea într-un bloc cu 10 etaje. Nimeni nu a fost rănit, însă câteva mici pagube tot s-au produs. Pe o strada perpendiculară, crengile unui alt copac au căzut peste două autoturisme, însă, ca prin minune, acestea nu au fost avariate. „În data de 6 iunie, începând cu ora 23.50, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu echipajul specializat în deblocare/salvare pe strada Antim Ivireanu din cadrtierul Grădişte) pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe două autoturisme. S-a intervenit cu mijloacele din dotarea autospecialei pentru tăierea şi îndepărtarea arborelui. Cele două autoturisme au suferit avarii la capotă şi parbriz. De asemenea a fost degajat un copac căzut pe Bulevardul Iuliu Maniu în faţa unui bloc, fără ca acesta să producă pagube materiale”, a spus maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, despre intervențiile pompierilor din noaptea de marți spre miercuri.
Incendiu de la o mașină de rașchetat
În aceeași noapte, furtuna a mai generat un incendiu, iar câteva zeci de locuințe au rămas fără energie electrică. „La ora 00.03 un apel la serviciul de urgenţă 112 a anunţat un posibil incendiu la un apartament în cartierul Aurel Vlaicu. S-a deplasat un echipaj de intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. În momentul sosirii la faţa locului au constatat că în apartament exista fum, dar proprietarul nu a putut preciza sursa de la care provenea acesta. În urma recunoaşterii preliminare şi a cercetărilor făcute comandantul de echipaj a constatat că fumul venea din baie, pe canalul de trecere a ţevilor şi provenea de la apartamentul de jos. În apartamentul respectiv s-a găsit o maşină de raşchetat parchet, în priză la care ardea cablul de alimentare. S-a acţionat cu un stingător din dotarea autospecialei, incendiul fiind stins în câteva minute fără a se propaga la restul apartamentului”, a precizat maiorul Pleșca.
Fenomenele meteo periculoase s-au intensificat, din nou, la Arad, în aceeași noapte, în jurul orei 3, când tunetele și fulgerele au însoțit o nouă rafală de ploaie torențială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!