ARAD. Agitaţie în faţa Primăriei Arad. Nu e vorba de vreun protest, deşi ne apropiem de campania electorală iar spiritele sunt încinse. E vorba de o viitoare ediţie a Festivalului Vinului, mutat pentru prima dată din spatele Primăriei pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Reprezentanţii Primăriei susțin că ediția din acest an va aduce cu cea alte câteva premiere dincolo de noua locația. La eveniment au fost invitați să participe mulți producători de vin din judeţ dar şi mulţi muzicieni printre care și Nelu Ploieșteanu.
Festivalul Vinului începe chiar în prima zi de campanie, 9 noiembrie (motiv bun de critică pentru adversarii politici) şi se va încheia pe 11 noiembrie. Pregătirile sunt deja în toi, căci pe platoul din faţa Palatului Administrativ se montează în aceste zile căsuțele la care producătorii de vin, și nu numai, își vor comercializa marfa.
Multă muzică
„Evenimentele toamnei se vor încheia în faţa Palatului Administrativ cu Festivalul Vinului. La acest festival vor participa principalii producători de vin din Podgoria Aradului. În ceea ce priveşte programul artistic, a fost pregătită o selecţie de muzică specifică acestui eveniment, recitaluri folk, muzică de petrecere şi muzică lăutărească”, susține Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Pe scena amplasată pe platou vor urca în prima seară a festivalului Nelu Pitic, Daniel Julean şi prietenii, Mircea Baniciu, Teo Boar şi Vlady Cnejevic, iar în a doua seară Daniel’s Band şi Quaternion. Pentru cea de a treia zi a Festivalului Vinului, Municipalitatea a programat un spectacol în cadrul căruia vor evolua Toni Covaci şi prietenii, Ştefan Muntenaş, Liliana Bâtea, Daniela Dudaş, Maria Raşca, Lascu Carol, Ramona Ancateu. Invitatul special va fi, așa cum am menționat deja, Nelu Ploieşteanu. Spectacolele vor începe, în fiecare seară, la ora 19.00.
Urmează târgul de iarnă
La o zi după ce arădenii vor pune punct final Festivalului Vinului, mai exact pe 12 noiembrie, va începe Târgul de Iarnă, manifestare tradiţională organizată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Locul producătorilor de vin va fi luat, în cele 33 de căsuțe de lemn puse la dispoziție de Municipalitate, de comercianții de produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!