Ajuns la cea de a XXII-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic se va desfăşura între 12 şi 20 noiembrie 2016. Biletele şi abonamentele au fost puse în vânzare începând de miercuri, 26 octombrie şi se pot achiziţiona online, accesând platforma www.biletmaster.ro, precum şi de la agenţia teatrală, de luni până vineri, între orele 10.00–14.00 şi 17.00–19.00. Preţul unui bilet este între 20 şi 50 de lei. Au fost puse în vânzare şi 55 de abonamente, cu loc fix, la nouă spectacole (plus bonus, un concert Nicu Alifantis) la preţul de 300 de lei.
„Poţiune magică”
„Un festival este un creuzet alchimic, în care, an de an, adăugăm elemente noi, doar-doar om descoperi piatra filosofală şi elixirul vieţii. Formula celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic cuprinde o doză consistentă de Shakespeare, la 400 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Se mai adaugă intenţiile şi strădaniile unor regizori de renume, apoi se presară muzici, cât să hrănească dragostea. Focul scenei şi arderea actorilor vor desăvârşi această poţiune magică. E timpul să o degustăm” – spune criticul de teatru Maria Zărnescu, selecţionerul Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad.
Selecţia
„A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare (Teatrul Metropolis, Bucureşti), „Cafeneaua” de Carlo Goldoni (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), „Domnul Jurdan”, rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză, după „Burghezul Gentilom” de Molière şi „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov (Teatrul „Regina Maria” Oradea), „Hamlet” după William Shakespeare (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara), „Îmblânzirea scorpiei”, un spectacol muzical după William Shakespeare (Teatrul de Comedie, Bucureşti), „Metoda Grönholm” de Jordi Galceran (Teatrul Naţional Pécs, Ungaria), „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti), „Romeo şi Julieta” după William Shakespeare (Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), „Solo Goya”, spectacol de teatru-nonverbal. Un scenariu colectiv. (Facultatea de Teatru şi Televiziune – Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), „Svejk” după Jaroslav Hašek (Teatrul Odeon Bucureşti).
Citiți principiile noastre de moderare aici!