Verificări şi controale
„În baza unui program de lucru stabilit de directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, medicii veterinari din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale, vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimetaţie publică şi vor sancţionata orice încălcare a prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare”, explică directorul Viorel Agud.
Mai mult, în perioada 25-31 martie şi 20 aprilie-4 mai se va asigura permanenţă în circumscripţiile sanitar veterinare zonale.
Spaţii de tranşare
În ceea ce priveşte spaţiile unde se pot asigura condiţiile de igienă în vederea tăierii şi prelucrării de carne, TOP SA şi primăriile din judeţ pot solicita DSVSA Arad amenajarea unor asemenea spaţii. „Locurile de sacrificare amenajate temporar vor fi autorizate să funcţioneze numai pe perioada sărbătorilor Pascale, cu respectarea condiţiilor sanitare veterinare privind cazarea animalelor, aprovizionarea cu apă cald şi rece, facilităţi de colectare şi depozitare a deşeurilor şi a materialului cu risc specific în vederea transmiterii la neutralizare”, mai spune Agud.
Controale mixte
Inspectorii serviciilor specializate ale DSVSA Arad împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii descentralizate vor forma echipe mixte de control, urmând să îi verifice în perioada premergătoare sărbătorilor pascale pe comercianţii din târgurile de animale. Principala ţintă a acestor controale este respectarea normelor sanitare veterinare de comercializare a animalelor vii şi produselor de origine animală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!