Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Arad a transmis un apel către toți cetății pentru a-și verifica actele de identitate, cu atât mai mult cu cât în luna octombrie va avea loc referendumul pentru schimbarea Constituției.
„Întrucât cetăţeanului român îi revine obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, acesta va solicita Serviciului local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu, eliberarea unui nou document: cu minim 15 zile şi maxim 180 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, respectiv în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, în cazul eliberării primului act de identitate ori, ca urmare a producerii unor modificări privind schimbarea numelui, schimbarea domiciliului, pierdere,furt,distrugere, deteriorare, etc”, precizează Cristina Vlad, director executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Arad.
Acte necesare
Documentele pe care cetăţenii trebuie să le prezinte în susţinerea cererii pentru eliberarea actului de identitate, sunt: cererea tip pentru eliberarea actului de identitate; certificatul de naştere al solicitantului şi ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie; certificatul de căsătorie/hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă/certificat de divorţ/certificatul de deces al soţului decedat, original şi copie ( după caz); documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie; consimţământul proprietarului spaţiului de locuit (după caz); chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, respectiv 7 lei.
„În cazul persoanelor care nu pot prezenta toate documentele prevăzute de lege pentru eliberarea cărţii de identitate, acestea vor fi puse în legalitate pe linie de evidență a persoanelor cu cărţi de identitate provizorii care, potrivit legii, reprezintă documente de identitate, însă acestea nu constituie și documente de călătorie”, mai spune directorul instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!