ARAD. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că atât Comisia pentru Protecţia Copilului Arad, cât și Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap se întrunesc, în 17 decembrie, în ultima ședință din 2020. Apoi, ca în fiecare an, în această perioadă, îşi întrerup temporar activitatea.
„Pentru a preîntâmpina orice neplăcere cauzată persoanelor interesate să depună dosarele de reevaluare/ evaluare în grad de handicap și astfel să se respecte termenele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că în această perioadă atât Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, cât și Serviciul Secretariatul Comisiei de Protecția Copilului și al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nu își întrerup activitatea, dar funcționează în regim online, documentele putând fi transmise către DGASPC Arad și prin intermediul serviciilor sociale din primăriile din județ sau prin poștă, cu confirmare de primire” – transmite DGASPC Arad.
În ceea ce priveşte data la care cele două comisii se vor reuni anul viitor, s-a stabilit că prima ședință a Comisiei pentru Protecţia Copilului Arad și a Comisiei Județene de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Arad din anul 2021 va avea loc pe 7 ianuarie 2021.
Trimite articolul
XAsa trebe. Din vacanță In vacanță!
Si astea muncesc ca2le curge micii.
O vai ‘samar de natia asta!
Ne îngroapă de voi.
Banii pentru insotitori nu s-au dat.
Ăsteia sau luat banii.
Da…,si dupa ” bine meritata vacanta” se vor intoarce cu energie si aplomb nou ,revigorat,pentru a verifica cu mare atentie oamenii care au suferit ,saracii, diverse amputatii de-alungul vietii si care trebuie sa se prezinta in fiecare an in fata comisiei care verifica cu maxima atentie daca bietilor oameni nu le-au crescut la loc in acest timp membrele lipsa….cinic !