Vacanța micilor școlari (clasele I-IV) poate fi una foarte activă și plină de muzică. Centrul Municipal de Cultură Arad, în parteneriat cu Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi”, propune micilor școlari o vacanță…muzicală. Această propunere vine în continuarea proiectului Vara de ar.te, care s-a bucurat de o prezență numeroasă la atelierele de creație. Atelierele se vor desfășura din data de 2 noiembrie și până pe 6 noiembrie, zilnic între orele 9.00-12.00 în clădirea Preparandiei.
„Prin acest proiect ne propunem să familiarizăm copiii între 7 – 10 ani cu muzica și noțiuni de ritm, teorie muzicală și compozitori celebri. Micii participanți vor învăța cântece, vor învăța despre ritm și măsurile muzicale, vor avea ocazia de a construi împreună cu profesorii instrumente muzicale din obiecte aleatorii (sticle, pahare) și vor putea învăța despre sunetele muzicale cântând la aceste instrumente neconvenționale. De asemenea, elevi ai liceului de artă vor prezenta celor mici diferite instrumente muzicale și le vor cânta micilor spectatori fragmente din cunoscute arii de muzică clasică. De asemenea, vor fi prezentați diferiți compozitori reprezentativi din domeniul muzicii clasice prin vizionarea de diferite materiale video adaptate vârstei participanților”, susțin organizatorii.
Toate atelierele sunt gratuite, iar înscrierile se fac în perioada 21 – 30 octombrie pe site-ul www.cmcarad.ro sau la tel: 0371501072.
Citiți principiile noastre de moderare aici!