ARAD. Stagiunea de teatru de păpuşi, desfășurată recent la Palatul Copiilor Arad a reunit aproape 100 de copii la spectacolul „Vis de iarnă”, realizat în tehnica teatrului de umbre. „Copiii au creat imagini artistice din siluete construite de ei înşişi. Stagiunea a fost foarte așteptată de cei mici, având în vedere pasiunea lor pentru arta de animaţie a păpuşilor”, ne-a spus Mihaela Săuliac Andrei, profesor coordonator la cercul Teatru de Păpuși. Încântați de spectacolul de vis, părinții, bunicii și frații i-au răsplatit pe micii actori cu multe aplauze.
Micii actori, premiați
Trupa de teatru „Animino”, coordonată de Mihaela Săuliac Andrei, se poate mândri cu locul III la Festivalul de Teatru de Păpuşi – Pantomimă „Cătălin Damian” de la Iaşi, ediţia a XVII-a, competiție la care a participat, în urmă cu ceva timp, cu piesa „Spaima Zmeilor”. Aceasta a fost dramatizată, într-o manieră originală de coordonatoarea cercului, după povestea cu acelaşi nume scrisă de Ioan Slavici.
Premii speciale
La festivalul de la Iași, arădenii au câștigat și premii speciale: Premiul pentru interpretare feminină fost acordat elevei Andrei Teodora, trupa câștigând și la adaptare scenică, în notă umoristică, a unui text clasic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!