Zeci, mii de arădeni aşteaptă cu sufletul la gură veşti bune de la Primăria Arad legate de locuinţele sociale. Mulţi alţi arădeni nu şi-au depus încă dosarele pentru a primi o locuinţă de la stat, dar sunt la un pas să o facă. Zeci de arădeni şi-au postat pe site-ul Primăriei întrebări cu privire la şansele de a beneficia de un apartament de la Municipalitate. Bătălia este însă, ca de obicei în ultimii zece ani, extrem de grea, dat fiind numărul mic de locuinţe oferite de executiv.
900 la ANL
În prezent, la Primăria Arad sunt înregistrate aproape 900 de cereri pentru viitoarele apartamente ANL, a căror construcţie nu a început încă. Numărul este extrem de mare, dar îşi găseşte explicaţia în faptul că peste 800 dintre cereri au fost depuse, în vară, la momentul la care executivul a dat startul la atribuirea celor 128 de apartamante ANL din zona Selgros.
La cele aproape 900 de cereri pentru blocuri ANL se adaugă 87 de cereri, cu dosare complete, depuse de arădenii evacuaţi deja din casele retrocedate. Potrivit Corinei Drăghici, cele 87 de dosare sunt complete, „au toate actele, inclusiv notificările de evacuare. La acestea se adaugă alte 30 de dosare, încă, incomplete. Este vorba, în aceste cazuri, de familii care, cu siguranţă, vor fi evacuate, dar care nu au primit încă notificările. Nu mai aşteaptă decât să le bată executorul judecătoresc la uşă”.
Mulţi pe social
Iar lista celor care îşi pun speranţe în locuinţele statului nu se încheie aici. Alte peste 600 de cereri vin şi completează acest tablou sumbru. Este vorba de cererile primite de la familii cu probleme sociale, pentru care Primăria Arad este sigura şansă când vine vorba de un acoperiş deasupra capului. Numărul cererilor pentru locuinţe sociale este de peste o mie, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Arad, parte din cei care şi-au depus cereri aici se regăsesc şi pe lista ANL, iar parte din cei care au dosar pentru locuinţele destinate evacuaţilor au depus cereri şi la ANL, sau la locuinţe sociale. Totuşi, potrivit estimării Primăriei, per total, peste 1.600 de familii sau arădeni singuri s-au adresat deja municipalităţii în speranţa că solicitarea lor, însoţită de documente justificative, privitoare la atribuirea unei locuinţe, va fi onorată cât mai curând posibil.
Ofertă de viitor
Parte din cererile de locuinţe de la nivelul municipiului vor fi acoperite de Primăria Arad. Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, susţine că toţi cei evacuaţi din casele retrocedate vor primi un apartament pe strada Tarafului, oferta fiind în acest caz singular mai mare decât cererea. Până în prezent, 100 de apartamente din blocurile de pe Tarafului au fost repartizate celor evacuaţi, iar în zonă a început lucrul la celelalte 128 de locuinţe destinate aceleiaşi categorii sociale. În ceea ce priveşte blocurile ANL, documentaţia pentru ridicarea altor 128 de apartamente ANL din Micălaca, zona Selgros, este aproape de final.
Doar 250 din 1600
În privinţa locuinţelor sociale, însă, Primăria nu are nici măcar o veste bună. Fodul locativ este epuizat, locuinţe libere apar doar în caz de deces, iar planuri de ridicare a unor locuinţe noi nu au fost încă făcute publice.
În concluzie, în următorii doi ani, Primăria ar putea rezolva, pe baza proiectelor aflate în derulare, 250 de cereri din totalul celor peste 1600!
Lucrări suplimentare
Primăria Arad a licitat, de curând, o serie de lucrări suplimentare la Complexul de locuinţe sociale de pe strada Tarafului, destinate evacuaţilor din casele retrocedate. A fost vorba de instalaţii sanitare, instalaţii interioare de gaze, instalaţii de încălzire la fiecare din cele trei blocuri ridicate deja aici. Primăria a fost dispusă să plătească pentru aceste lucrări 558.783 lei. Nu a fost vorba, însă, de o licitaţie propriu zisă, ci de o negociere fără anunţ de participare, fiind preferat preţul cel mai scăzut. SC AMAHOUSE SRL Arad a fost singura societate ofertantă, aşa că lucrarea a fost atribuită acestei firme.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!