Pentru monitorizarea traficului au fost folosite aparatele radar din dotarea IPJ Arad. Majoritatea radarelor au fost amplasate în zonele cu risc ridicat de accidente precum şi pe tronsoanele de drum pe care, din cauza configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita legală de viteză legal admisă.
În urma acţiunii 33 de şoferi au rămas fără permisele auto din cauza depăşirii limitei legale de viteză sau pentru că au efectuat depăşiri neregulamentare. Poliţiştii au mai descoperit şi 6 şoferi care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice. Acţiunea s-a soldat cu reţinerea a peste 50 de permise auto şi cu aplicarea a 222 de puncte de penalizare. Poliţiştii spun că acest gen de acţiuni vor continua.
Amenzi şi controale rutiere
ARAD. Agenţii de poliţie rutieră au aplicat 240 sancţiuni în valoare de 21.500 de lei, în urma controalelor efectuate pe şosele. Rutieriştii au reţinut şi 12 certificate de înmatriculare pentru defecţiunile tehnice descoperite la autovehicule. Asta în timp ce agenţii de ordine publică au controlat 12 sisteme de pază şi au aplanat 14 conflicte. Agenţii au aplicat 19 amenzi în valoare de 14.000 de lei.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!