Pasionaţii de viteză sunt aşteptaţi duminică, 24 iulie, la ora 9:00, în incinta Aeroportului Arad la Campionatul Naţional de Drag Racing a ajuns la a V-a ediţie. În această competiţie concurenţii vor accelera pe o distanţă standard internaţională de 403 metri. Deschiderea competiţiei va avea loc la ora 9:00. Până la ora 12:00, se vor desfăşura antrenamentele urmate de sesiunile de calificări. Startul oficial al competiţiei va fi dat la ora 15:00 şi va dura cu aproximaţie trei ore.
Liniuţe în cadru legal
Acest tip de cursă presupune alinierea la start a câte două maşini care pornesc simultan, iar cea care obţine cel mai bun timp pe distanţa de 403 metri este considerată câştigătoare. Special dedicată acestui tip de curse, instalaţia de cronometrare este una profesională, fiind dotată cu un semafor de start şi diferiţi senzori montaţi pe toată lungimea pistei care să ofere informaţii referitoare la viteză şi timpi în diferite puncte ale traseului.
Piloţi din toată ţara
La eveniment vor participa atât piloţi din toată ţara, reprezentanţi ai diferitelor cluburi de acest gen, cât şi pasionaţii din Arad şi oraşele apropiate: Timişoara, Oradea, Deva, Cluj. Desigur nu vor lipsi maşinile special pregătite pentru astfel de curse, unele care dezvoltă o putere de peste 1.000 de cai putere, fiind dotate cu turbo compresoare, sisteme nitro şi alte modificări aduse motoarelor şi caroseriilor pentru creşterea performanţelor competiţionale.
La realizarea acestui eveniment au contribuit: KID Tuning, Deme Macarale, Drag Racing Events.
Citiți principiile noastre de moderare aici!