Liderii AREV au reușit să obțină reîntoarcerea la principiul de reglementare a plantaţiilor viticole, prin eliminarea în întregime a drepturilor de plantare prevăzute în cadrul OCP-Viticole (organizării comune a pieţei viticole). „Noul regim va permite, până în 2030, gestionarea plantaţiilor, pentru toate categoriile de vin, cu o limită anuală maximă de creştere a suprafeţelor plantate, stabilită la 1%, statele membre având posibilitatea de a prevedea un prag de protecţie mai scăzut la nivel regional sau naţional. Desigur, va fi vorba de autorizaţii de plantare şi nu de drepturi de plantare, iar de azi înainte nu oricine va putea să planteze orice şi oriunde, aşa cum ar fi fost cazul mai târziu, din 2016 în 2018!”, a declarat Adrian Ţolea.
Judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad, este membru cu drepturi depline al AREV din anul 1994. AREV-ul este condus de un for intern, numit Biroul Internaţional al AREV, constituit atât din reprezentanţi ai diferitelor regiuni membre, cât şi din profesionişti ai vinului, membrii ai CEPV (Consiliul European al Profesioniştilor Vinului). Judeţele româneşti membre ale AREV sunt reprezentate în Biroul Internaţional al AREV prin preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!