După o întâlnire „blitz”, la restaurantul unui hotel, cu activul de partid local, în vederea unei scurte informări de campanie, Geoană a plecat spre Galşa, unde îl aşteptau mirii la a căror cununie a fost invitat. În biserică totul a decurs bine, mai puţin „măgăria” viceprimarului de la Şiria (expresia îi aparţine lui Marius Lazăr), care s-a „proţăpit” în mod ostentativ în faţa soţilor Geoană, arătându-le spatele, fapt care i-a atras admonestări din partea unor doamne din biserică.
La nuntă, Geoană s-a distrat împreună cu staff-ul PSD şi cu mirii, a stat de vorbă cu nuntaşii, după care a plecat spre Bucureşti. Geoană i-a cunoscut pe miri în Italia, unde lucrau, el la un hotel, iar ea (cetăţeană a Republicii Moldova), la un centru de înfrumuseţare. Cununia civilă au făcut-o în septembrie anul trecut.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!