În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Timotei a făcut legătura între citirile biblice duminicale şi cele ale hramului bisericii, ca şi cu marile sărbători din răstimpul postului Adormirii Maicii Domnului, adăugând şi zilele pomenirii sfinţilor români, între care Sfântul Ioan Iacob, prăznuit, punând în lumină faptul că au ca fir călăuzitor dorinţa constantă a omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se ridica spre El prin credinţa tare şi fapta bună.
„În această privinţă stă pilda şi ajutorul Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a sfinţilor pomeniţi. Prăznuirea Sfintei Cruci ne reaminteşte şi îndatorirea omagierii în acest an a Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, care au dovedit-o ocrotitoare, spre înălţarea credincioşilor de la Biserica luptătoare la cea triumfătoare, mai lămuritor pentru învăţătura dată fiind titlul uneia dintre cărţile părintelui Dumitru Stăniloae, omagiat în acest an, anume «Iisus Hristos sau restaurarea omului»”, a arătat ÎPS Arhiepiscop Timotei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preotul Aurel Bonchiş a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop pentru vizită şi pentru sfaturile primite privind edificarea sfântului locaş.
Biserica din această parte a parohiei este nou construită, lucrările de edificare începând în anul 2000 şi se află acum în stadiul de finisare exterioară, iar în interior sfântul locaş asteptă haina picturală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!