VINGA. Duminica a XVI-a după Rusalii s-a constituit într-un fericit prilej de bucurie duhovnicească pentru preotul paroh şi credincioşii din comuna arădeană Vinga, aparţinătoare protopopiatului Arad. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a efectuat aici o vizită canonică, fiind întâmpinat în numele întregii obşti de către preotul paroh Liviu Suciu, de oficialităţile locale, de tinerii parohiei în costume populare. În monumentala biserică purtând hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, Înalt Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, având ca idee centrală ,,Harul Dumnezeiesc şi conlucrarea omenească prin credinţă şi fapte bune”, pe temeiul citirilor duminicii (2 Corinteni 6 şi Matei 25), Chiriarhul a subliniat faptul că lenevia şi necredincioşia primejduiesc mântuirea. ,,Harul lui Dumnezeu se arată chiar în slăbiciunea firească dacă se vede şi râvna credinciosului spre cele bune (cf. II Cor. 12,9). Sluga din Evanghelie care a primit un talant l-a socotit doar valoare materială, prin îngroparea acestuia în pământ şi legând-o de presupusele interese ale celui care i l-a încredinţat, dar care se vădeau tocmai ca propriile-i slăbiciuni, pe când cei cu mulţi talanţi, socotind adevărata lor valoare, s-au învrednicit de răsplata stăpânului. Pilda se poate ilustra şi cu sfinţii împăraţi Constantin şi Elena care, prin darul lui Dumnezeu, au dovedit valorile materiale şi spirituale ale creştinismului ca adevărate contribuţii la civilizaţia lumii, în cursul întregii istorii a Bisericii”, a arătat ÎPS. Arhiepiscop.
În finalul Sfintei Liturghii preotul paroh a exprimat calde mulţumiri înaltului oaspete pentru bucuria duhovnicească prilejuită întregii comunităţi. Parohia Vinga, fiind o vreme şi sediu de protopopiat, situată geografic la hotarul cu Arhiepiscopia Timişoarei, a fost păstorită dealungul timpului de preoţi vrednici, cu tradiţii spiritual- culturale legate atât de Arad cât şi de Timişoara. În virtutea acestora, profesorul timişorean, Diacon Caius Seviciu, tatăl ÎPS Arhiepiscop Timotei a slujit odinioară în această biserică, fapt consemnat în cronica parohiei şi de memoria colectivă.
Cerc misionar
În după-amiaza zilei la Oficiul parohial Vinga, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a prezidat consfătuirea preoţilor Cercului misionar Vinga, Protopopiatul Arad, în cadrul căreia Părintele coordonator Liviu Suciu a susţinut referatul despre Anul omagial al sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi s-au dezbătut probleme actuale cu conţinut pastoral- misionar şi liturgic. Părintele Arhiepiscop a apreciat modul în care s-au desfăşurat lucrările cercului şi preocuparea participanţilor pentru continua îmbunătăţire a activităţii preoţeşti în parohie. La consfătuire au luat parte primarul comunei, elevi şi studenţi teologi, căntăreţi bisericeşti din parohiile aparţinătoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!