Primarul Gheorghe Falcă a prezentat, pe scurt, impactul vizitei premierului Emil Boc şi a ministrului Elena Udrea asupra finanţării unor proiecte importante care se vor derula în acest an în municipiul Arad.
La o evaluare sumară, au fost alocate, de la bugetul central şi cel al ministerului, circa 13 milioane Euro. Astfel, pentru sala de sport de pe Voinicilor, trei milioane lei. În cadrul strategiei, în municipiu vor fi trei sau patru săli de sport(în varianta comasării Liceului Sportiv cu Generală 9): în Micalaca (Voinicilor), Bujac(Gen.9), Grădişte şi centru-Aradul Nou (Stadionul Gloria).
Pentru modernizarea ştrandului s-au alocat patru milioane de lei, iar pentru construirea bazinului de polo, 39,5 milioane. În fine, aproape zece milioane (9,6) sunt destinate reabilitării blocurilor.
Evaluarea politicului
În privinţa consecinţelor vizitei pe latura politică, preşedintele executiv al PD-L Arad vede ca o realizare confirmarea faptului că viitorul statut al partidului a ţinut cont de propunerile sale şi ale PD-L Arad, în mai multe puncte, cel esenţial fiind adoptarea modelului arădean de structură în teritoriu. Cât despre candidatura sa la funcţia de prim- vicepreşedinte, Falcă spune că anunţul făcut de timişoreanul Ostaficiuc a luat prin surprundere pe toată lumea, inclusiv pe el, dar că reacţia premierului l-a bucurat.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!