Un ultim popas înainte de a pleca înspre Timişoara al Ambasadorului Israelului, E.S. David Oren, aflat pentru o zi în oraşul nostru, l-a făcut la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. O întâlnire scurtă, dat fiind programul încărcat al înaltului oaspete, în care ambii locutori au rostit discursuri concise, punctuale care însă au stabilit premisele unui posibil parteneriat academic între universitatea de stat arădeană şi universităţi de stat din Israel. Coincidenţa de nume, Arad, pentru două oraşe, în cele două ţări diferite, România şi Israel, a fost considerat un semn de bun augur pentru începutul unei colaborări şi la nivel academic.
Diploma de excelenţă pentru ambasador
În semn de respect, din partea universităţii de stat arădene, rectorul UAV, prf.univ.dr. Lizica Mihuţ i-a înmânat Diploma de Excelenta şi medalia UAV. „Suntem onoraţi de vizita înaltului oaspete la universitatea noastră şi sperăm să avem o colaborare cu una din universităţile de stat din Israel. În această ţară învăţământul de stat ocupă o pondere importantă în structura sistemului educativ ” a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihut. Excelenţa Sa, David Oren, a apreciat, la rândul său, ospitalitatea cu care a fost întâmpinat, interesul pe care autorităţile, mediul academic şi cel religios l-au manifestat în timpul acestei vizite. Deasemenea a punctat rolul pe care comunitatea evreiască l-a avut de-a lungul timpului în viaţa socială a oraşului. Discursul ambasadorului a fost rostit în limba română, lucru remarcat şi apreciat de cei prezenţi la eveniment.
O scurtă carte de vizită
E.S. David Oren este ambasador al Israelului în România din 2007. A absolvit Universitatea Ebraica de la Ierusalim – Facultatea de Ştiinte Politice şi Relaţii Internaţionale, specializat în Studii Veste Europene; 1986 – secretar politic la Directia Europa de Vest; 1980-1988, cercetător la Centrul de Studii Politice; 1988-1991, consul la Ambasada Statului Israel la Toronto, Canada; 1991-1992, consul general la Ambasada Statului Israel la Toronto, Canada; 1992-1992, consilier la Departamentul de Presa al Directiei Media si Rela’ii Externe; 1993-1997, consilier politic la Directia Nord-Americana; 1997-2001, ministru consilier la Misiunea Diplomatica de pe langa ONU; 2001-2007, director la Directia Afaceri Economice.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!