Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară au primit, ieri, vizita delegaţiei Consiliului General al Departamentului Sarthe din Franţa.
Delegaţia franceză a fost formată din Dr. Pierre Hellier, vice-preşedinte al Consiliului General, fost medic şi fost deputat, Dr. Guy Mboko, medic, Şeful Serviciului de Sănătate Publică şi Coordonare Medico – Socială şi Rachel Beucher, responsabil al misiunii de dezvoltare a acţiunilor sociale.
Vizita delegaţiei franceze a urmărit ajutorarea studenţilor medicinişti francezi, care îşi desfăşoară studiile în străinătate şi înscrierea acestora la Şcoli de vară din Franţa în perioada vacanţei de vară. Cu acest prilej s-a semnat şi un protocol de colaborare privind schimbul de studenţi medicinişti şi practica acestora la spitale din Franţa.
Reprezentanţii Consiliului General al Departamentului Sarthe din Franţa au avut o întrevedere, la Consiliul Judeţean Arad, cu vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, unde s-a discutat asupra unei viitoare colaborări între cele două instituţii.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!