Educaţia pe parcursul vieţii este esenţială pentru dezvoltarea personală. Aceasta este părerea celor şapte profesori veniţi din şase ţări europene în oraşul nostru. Fiind cu toţii profesori au dorit să se întâlnească cu experţii arădeni din domeniu, dar şi cu autorităţile locale pentru a dezbate probleme precum calificarea la locul de muncă, încadrarea în muncă a celor fără o slujbă şi posibilităţile de educare continuă a adulţilor.
În acest context delegaţia europeană s-a întâlnit vineri şi cu prefectul Aradului, Călin Bibarţ. Acesta a făcut o scurtă prezentare a judeţului nostru, explicând că „deşi din punct de vedere al suprafeţei şi al populaţiei Aradul este un judeţ mediu, din punct de vedere economic Aradul este un judeţ de top”.
Vizita cadrelor didactice a durat cinci zile, în care s-au purtat discuţii pe probleme precum încadrarea pe piaţa muncii atât a absolvenţilor, cât şi a adulţilor, dar şi schimbarea unui loc de muncă şi implicaţiile sale. De asemenea oaspeţii din Germania, Italia, Suedia, Malta, Franţa şi Spania au putut vedea trei proiecte de educare pe termen lung implementate în judeţul nostru: înfiinţarea unui societăţi de consiliere şi pregătire profesională, menţinerea unei companii de top pe piaţă, după căderea comunismului, dar şi o abordare a societăţii civile cu privire la necesitate de continuă perfecţionare.
Prefectura ia apărarea angajatului
Citiți principiile noastre de moderare aici!