„Agricultorii trebuie să învețe să se asocieze”.
Acesta este principalul mesaj pe care l-a transmis vineri la Vinga și Mănăștur ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Acesta s-a aflat într-o vizită fulger prin județul Arad, fiind însoțit de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și de deputatul liberal Glad Varga.
„Pe tot parcursul zilei ne-am propus să discutăm despre probleme, nevoi și, mai ales, soluții în valorificarea produselor românești. I-am cerut domnului ministru mai multe atribuții la Consiliul Județean, să putem ajuta efectiv agricultorii din județ, pentru că le cunoaștem cerințele și dificultățile și avem infrastructura necesară să le fim de folos. Agricultura Aradului este puternică, pentru că avem fermieri eficienți, cu utilaje moderne și performante, iar un sprijin suplimentar din partea autorităților locale le-ar putea aduce un plus de venituri!”, a punctat Iustin Cionca.
Ministrul Adrian Oros a declarat că producătorii agricoli trebuie să învețe să se asocieze, să-și facă marketing și să aibă contracte de livrare înainte de a-și instala anumite culturi. Declarația a venit în contextul în care producătorii de castraveți se plâng că din cauza prețurilor mici se văd nevoiți să își lase producțiile pe câmpuri. De asemenea, în ceea ce privește programul de tomate în spații protejate, Oros a specificat că a fost schimbat în programul destinat legumelor în spații protejate, forma anterioară fiind una ce a permis efectuarea de fraude. Nu în ultimul rând, ministrul a transmis că este și de datoria consumatorilor să își educe copiii ca să cumpere în primul rând produse românești și că acestea sunt cele mai bune, lucru care se face în toată Europa.
„Este nevoie să avem consumatori responsabili”, a subliniat Oros.
Ferma de la Mănăștur
În cadrul vizitei sale, ministrul Oros s-a deplasat și la ferma tânărului lui Cosmin Micu, de la Mănăștur. La vârsta de 22 de ani, Cosmin Micu a îndrăznit să ia un împrumut de peste 3 milioane de euro și să acceseze un proiect european cu cofinanțare de 50%, în domeniul agricol.
„A a avut curaj și a reușit, iar astăzi este unul dintre marii fermieri ai Aradului, cu un sistem de irigații pe care l-a construit de la zero, cu silozuri moderne și în ciuda piedicilor pe care le-a întâlnit în acești ani. Cosmin Micu face parte din mai multe grupuri de lucru care colaborează cu Ministerul Agriculturii și a reușit să creeze dezvoltare cu mintea și palmele sale”, a punctat după întâlnirea de la Mănăștur, Iustin Cionca.
Trimite articolul
XNepricopsitul asta de la Agricultura, spune fermierilor ce le spunea si Iliescu ,in 1990…..la vremea respectiva, toti i-au sarit in cap lui Iliescu(liberali, taranisti si alti colorati), facandu-l comunist, ca vrea sa reinfiinteze CAP-urile si cate si mai cate bazaconii.Acum ca ca tagartza asta, spune la fel si este si laudat de liberacii judeteni…..In alta ordine de idei, de ce vagabenderu* nu s-a dus si la ing.Musca, la Curtici,care are rezultate mai bune ca tinerelul(probabil liberac) laudat?! Fiindca Cionca-Ponka i-a sopit *menistrului* naparlit, ca distinsul Musca are simpatii pesediste???!!! Vizita gen circarie…..
-
Cand o sa faci si tu macar un sfert din cat a reusit ” tinerelul” cum ii spui atunci poti sa vorbesti. Pana atunci pauza!
-
Sunt gretzosi aproape totzi di fotografie!Ministru in blugi si tenisi,cionca burtos de sar nasturii de la haina ,lipitori de doi bani!
-
Taci aplaudac liberac…..ai orbul gainilor, poti sa te faci fermier!
-
-
Parcă e vizita ,,tovarăsului,,. Toți aștepta să primească indicații prețioase.
s-a dovedit ca desfiintarea CAP-urilor si practic distrugerea lor totala a fost o prostieDe ce Ungaria nu a desfiintat CAP-urile lor de numite TSZ cu toate ca au restituit scriptic terenurile fostilor proprietari. Si zau ca nu le merge rau agricultorilor unguri.
La noi in 1990 fiecare localnic care avea chef trecea pe la CAP sa isi ia cate ceva inclusiv din sistemul de irigatii, grajduri geamuri usi din fostele birouri animale utilaje etc Rezultatele s-au vazut!
-
A fost un ceapeu bazat pe furturi totale ,cu ăsta se indeletnicea conducerea,care nu erau prinși niciodată. Când fura țăranul ceapistul 2 stiuleți îl baga la închisoare. Aceasta metoda ș a perpetuat paba în zilele noastre marii infractori mereu sunt scăpați.
-
Tanti Mița ia spune-ne matale cum e corect ”conducerea nu erau” sau ”conducerea nu era”? Daca asa am scrie asa si noi toti colegii din clasa a IV-a doamna invatatoare s-ar supăra tare pe noi Poate că matale esti doar in clasa a II-a.
PS nu-i frumos sa ii faci hoti pe bunicii nostri care au muncit in CAP..Hai pa, tanti !
-
am crezut ca am scapat de vizitele activistilor de partid,eroare, cind te uiti la ei te apuca greata,vine ministrul cu ie,sa impresioneze,tine miinile la spate semn ca nu stapineste situatia,idiotul din spate il copiaza,risul plinsu,halal,mai cionca nu mai scoate toti neispraviti din guvern sa nii aduci pe aici,lasa-i sa doarma prin birou,la ce a ajutat vizita asta?vor inceta trepadusi din minister sa dea la ghioale producatorilor romani?ma indoiesc,vad ca au scos la inaintare marota cu asocierile,sigur sint foarte bune,da la cite chixuri au fost e normal ca oamenii nu mai au incredere,nu in ei ci in cei care ar trebui sa-i ajute,recte onor ministerul agriculturii
Pentru ACC
Dragul meu, înainte de aș-ți expune opiniile, verifică despre cine vrei să vobești.
Ai dreptate, Dl. Ministru Oroș este un ”cineva”.
Doar că nu are nimic comun cu adevarata agricultură. Este, conform C.V. ului, un expert în zootehnie, fiind un eminent doctor veterinar. Despre cum conduci agricultura … Dumnezeu cu mare Mila Lui.
Uite, dacă n-ai avut curiozitatea să cauți cine este Domnia sa, te ajuj.
Activitate profesională
2005 – prezent – conf. univ. dr. Disc. de Toxicologie;
1999 – 2005 – şef de lucrări Disc. de Toxicologie;
1993 – 1999 – asistent univ. Disc. Patologie Medicală;
1992 – 1993 – Coordonator Laborator Toxicologie – D.S.U. Cluj;
2008 – 2012 – prodecan Fcd. de Med. Veterinară a U.S.A.M.V. Cluj Napoca;
2012 – prorector al U.S.A.M.V. Cluj-Napoca.
Funcţii, activităţi într-un partid politic
2003 – 2007 – Secretar PNŢCD Cluj;
2003 – 2005 – Secretar general adj. PNŢCD, membru D.P.N;
2005 – 2007 – membru Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD;
2008 – 2010 – vicepreşedinte PNL Cluj;
2009 – 2012 – preşedinte PNL Cluj-Napoca;
2010 – prezent – membru B.P.T.Cluj.
Funcţii, activităţi într-o organizaţie din administraţia publică centrală sau locală
2000 – 2001 – Director al Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj;
2008 – 2009 – Director al Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj.
Funcţii, activităţi în alte organizaţii naţionale
2002 – 2007 – Preşedinte al Asoc. Gen. a Medicilor Veterinari Cluj;
2007 – prezent – Preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Cluj;
2010 – prezent – Vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.
-
Iti multumesc pentru cv-ul domnului ministru dar nu ma intereseaza absolut deloc persoana lui.Mi-e greata de toti politicienii astia care se lipesc de unii sau altii doar pentru publicitate. In comentariu faceam referire la Cosmin Micu, fermierul vizitat de ministru si la ceea ce a realizat el prin puterile lui.
-
Sunt gretzosi aproape totzi di fotografie!Ministru in blugi si tenisi,cionca burtos de sar nasturii de la haina ,lipitori de doi bani!
-
-
Alo, tovarase, ai prezentat toate titlurile si functiile unui parazit-bugetar labaral angajat doar la stat!
E labaralul tipic angajat doar la stat dar care-si permite sa dea lectii despre asocieri in sistemul privat.
de cand este ministrul agriculturii si-a pus vreodata intrebarea de ce satenii refuza asocierile ? Se vede ca nu.-
Bre Labaralule roșu ( apropo, ești labaral sau liberal ???)
Tu citești toată postarea sau după 2-3 propoziții obosești?
Uite, te ajut din milă. Iată esența postării mele:
”Ai dreptate, Dl. Ministru Oroș este un ”cineva”.
Doar că nu are nimic comun cu adevarata agricultură. Este, conform C.V. ului, un expert în zootehnie, fiind un eminent doctor veterinar. Despre cum conduci agricultura … Dumnezeu cu mare Mila Lui.”
Ai priceput acum sau să-ți explic pe litere.
-
Ma intreb oare de ce s-au deplasat pana la Vinga si Manastur domnii Iustin Cionca si Glad Varga? Doar asa, pe post de GPS pentru domnul ministru? Sau pentru a da bine in ochii electoratului?? Tot respectul pentru tanarul fermier Cosmin Micu! Bravo lui! Un tanar care munceste cu drag si spor!
as fi curiosin timpul vizitei cu citi agricultori s-a intilnit ministrul ?e drept ca s-a vazut cu multi taranopiteci din partidul nulitatilor si lichelelor,insa vizita a semanat mai mult cu un fulger,decit cu o vizita….nu vi se pare ca seamana cu asa zisele vizite de lucru,menite sa preamareasca politrucii locali ?
Despre ticalosia Panflora /fam Hossu, care duce la distrugerea zonei agricole a Campiei de Vest , nimic nu spune domnul ministru ? face ceva sa protejeze aceste pamanturi si locuitorii lor de rechinii gazelor de sist ?