„Jucăriile sunt printre cele mai importante produse pentru părinți și, evident, pentru copii. Tocmai de aceea am ținut să fiu raportorul Grupului Renew Europe pentru acest raport referitor la <<Evaluarea Directivei privind Siguranța Jucăriilor>>”, a precizat prin intermediul unui comunicat de presă europarlamentarul arădean Vlad Botoș.
Oficialul de la Bruxelles a detaliat faptul că „a fost votat în comisia de piață internă și protecția consumatorului (IMCO) acest raport și pot să spun că toate punctele noastre de vedere și amendamentele aduse au fost susținute de celelalte grupuri politice. Este important să ținem cont de studiile științifice atunci când permitem ca anumite substanțe chimice să fie prezente în jucării. Este important să ne asigurăm că regulile sunt respectate atât de producători, cât și de importatori sau de platformele online, indiferent unde au fost produse jucăriile copiilor noștri. Deși pare un subiect mai puțin important pentru societatea românească, trebuie să tratăm cu seriozitate respectarea cerințelor de siguranță pentru toate produsele cu care copiii vin în contact, pentru că uneori efectele asupra sănătății se văd peste mulți ani. Jucăriile trebuie să fie sigure pentru copii și accesibile pentru părinți oriunde în Uniunea Europeană.
Trimite articolul
XBravo . Ai salvat economia României acum . Mare grija la jucariii ca sunt toxice dar dati-le vaccinu la copii ca e foarte sigur . E organic și nu conține toxine .
Hihihi
Tu ești o jucărie gomflabila numai potrivită pentru homălăii useriști