ARAD. A fost președintele USR Arad timp de 4 ani, iar acum s-a retras din această poziție. Vlad Botoș a făcut anunțul printr-un comunicat de presă, transmis luni dimineață, subliniind că „am anunțat încă din toamna anului trecut că nu voi mai candida pentru un nou mandat la președinția filialei județene USR Arad”.
„Poate mai mult ca niciodată ne dăm seama zilele acestea de importanța ca fiecare dintre noi să apere democrația. Deși este important ca noi, fiecare dintre noi, să ne facem datoria, este chiar mai important să avem o clasă politică ce acceptă că funcțiile de conducere nu sunt un dat veșnic, că trebuie să știe să renunțe la putere chiar dacă nu renunță la vocația și la implicarea socială.
Am deținut funcția de președinte al filialei județene timp de 4 ani, două mandate în care am încercat să creștem filiala, să fim răspândiți în tot județul pentru a putea duce mesajul politic al reformei în toate localitățile din Arad. Am construit o filială mare, care a reușit să aibă doi parlamentari și un europarlamentar, care să ducă viziunea Aradului în Parlamentul României și în Parlamentul European. Avem o prezență considerabilă în Consiliul Local Municipal al Aradului, prin cei 7 consilieri, avem 5 consilieri județeni și consilieri locali în multe dintre localitățile județului nostru. Am ajuns de la 14 membri la peste 1.300 de oameni dornici să se implice la toate nivelurile, capabili să fie parte, cât de mică, a reformei de care România are atât de mare nevoie.
[…] Cred că toți am învățat multe și am evoluat în acești 4 ani de zile și dintr-un grup de prieteni hotărâți să schimbe lucrurile am devenit, cu adevărat, un partid politic.
Mă uit în urmă și trebuie să recunosc că sunt mândru de munca noastră, de toți colegii care și-au adus aportul la creșterea noastră ca partid, indiferent că acum mai sunt sau nu implicați în politică. Acum, când am ajuns la guvernare, trebuie să privim, totuși, în viitor! […] În calitate de europarlamentar mi-am luat angajamentul de a-i reprezenta pe toți românii și europenii, nu doar pe arădeni. Mi-am luat angajamentul de a fi alături de fiecare primar, de fiecare consilier care va dori să aducă nu doar bani europeni, dar și o viziune europeană în localitatea lui”, a transmis Botoș.
În continuare arădeanul a punctat: „Este, așadar, momentul să mă retrag din funcția de președinte al filialei județene USR Arad și să încep să colaborez cu fiecare dintre voi, dar și cu colegii din întreaga țară, din poziția de europarlamentar. Nici nu se pune vreun moment problema să părăsesc sau să nu mă mai implic în viața filialei, dar o voi face din altă poziție, cea de membru în Biroul Național USR / Birourilor Naționale Reunite USR PLUS, de europarlamentar, de coleg de partid. […] Am coordonat această filială în poate cea mai grea perioadă din viața unei organizații și anume cea de înființare, creștere, consolidare, organizare și maturizare”.
Cât despre preluarea conducerii filialei, Botoș a precizat: „Îi ofer întreg sprijinul meu lui Răzvan Anghel, vicepreședinte al USR Arad, cel care va conduce, conform statutului, filiala județeană USR Arad din funcția de președinte interimar până la alegerile comune, USR și PLUS. În calitate de consilier județean, se află în directă legătură cu toate filialele locale din Arad și sunt convins că va reuși să ne reprezinte pe toți cu succes. Experiența lui în domeniul antreprenorial și digital cred că va fi extrem de benefică pentru organizația noastră, care trebuie să intre și ea într-o eră digitală, la fel ca întreaga lume”.
Trimite articolul
XCui ii pasa de un irelevant ca Botos?
Mi se pare o atitudine corectă (dacă e și sinceră)…
E mult mai corect asa, fața de “dinozaurii” (și avem un exemplu FOARTE ELOCVENT, aici la Arad, chiar dacă “dinozaurul” e pe alte meleaguri, momentan…), pe care doar “sapa și lopata” îi mai poate schimba din functie sau din zona de putere și influentă politică !!! 😡
-
Subscriu! E Fifor ala!
-
Ai fost aproape să nimerești! Elementele care te-au încurcat sunt ca începe tot cu F și are tot 5 litere.😉
-
Firea!😁
-
-
-
explicatia cred ca este alta: omul nu a mai dat randament si ,ca sa nu-l scoata de la functie cu suturi in fund, i-a lasat locul altuia,in speranta ca vor dea prosteala sa-i mai aleaga si la urmatoarele alegeri!
-
Gabriela Firea: „Cea mai mare cacealma politică este guvernarea #drepteiunite, la egalitate cu guvernarea locală care a promis un nou București și oferă frig, austeritate și ignorarea cetățenilor. Noul ministru al Sănătății a compromis în totalitate campania de vaccinare!
Nu o spunem doar noi, simt românii și au început să reacționeze și liderii PNL. Deocamdată, domnii Boc și Rareș Bogdan. Vorbesc amândoi despre “bătaia de joc” a ministrului Vlad Voiculescu.
Despre cum se dau “sarcini” primarilor, fără sursă de finanțare. De câte ori am repetat acest adevăr crunt? De sute de ori! Guvernul Orban a îngenunchiat administrația locală iar acum îi desăvârșește opera Vasile Cîțu.
Când semnalam abuzurile guvernării #dedreapta la #ciolan, peneliștii tăceau. Să nu-și deterioreze poziția în partid. Au pus mai presus cariera lor, decât interesul cetățenilor.
Despre București, lucrurile sunt clare.
Prin minciună, manipulare și furt “s-a ales” primarul de dreapta. Nu-l interesează avariile, nu se implică în rezolvarea problemei apei calde și a căldurii, zăpada să cadă cât vrea ea, nu-l incomodează, de trafic sa se ocupe Brigada Rutiera, “nu-i atributul primarului” – era doar pe timpul meu, poluarea să mai aștepte, nu e o urgență pentru noul primar.
Pentru el este urgent să facă abuzuri și să oprească o demolare a unei clădiri din București care nu a fost declarată, tot de către oamenii #dedreapta din Ministerul Culturii, monument istoric, dar se duce pe teren și îi amenință pe proprietari ca nu le semnează autorizație de construire – abuz după abuz – instituțiile sigur sunt pe fir, pentru noul primar a fost prioritar să oprească lucrările la Pasajul Doamna Ghica, la șantierul din Prelungirea Ghencea – o zona foarte aglomerată a Capitalei -, inclusiv să stopeze cinic lucrările la blocurile de locuințe sociale.
Bucureștenii cărora le-am înmânat pre-alocările – persoane cu dizabilități, bolnavi cronici, oameni în situații disperate, cărora le-a luat foc casa ori au fost evacuați își văd ruinat visul de a avea curând un acoperiș deasupra capului.
Răutate, incompetență, abuz – asta înseamnă cele câteva luni cu Nicușor Dan pentru bucureșteni.
În curând, chiar cei care l-au susținut și votat se vor disocia de acest munte de ignoranță și lene.
Nu-l mai spală nici articolele aranjate cu ziariștii prieteni, care încă îi mai dau credit. Pană și lor le va fi jena sa-l mai gireze, pentru că își vor îndepărta cititorii. În curând, Niki – cum îl alinta -, va fi o rușine și pentru ei, cei mai activi susținători!
Marea cacealma de dreapta ne va costa pe toți și în domeniul sănătății, și al educației, și prin scăderea puterii de cumpărare, și în viața de zi cu zi.
Păcat!
Mare păcat de toți românii care și-au pus speranța în vremuri mai bune dar au venit vremuri crâncene!-
Frumos comment d-le Razvan Anghel.Teatru de nota 10 cand e vorba de ciolan.Acelasi teatru canin de 30 de ani incoace. Sunteti cu totii trasi la acelasi xerox.
-
Un om fain.Dacă ar lua toți decizia ăsta pentru împrospătarea numelor din politica.Îi apreciez activitatea d lui Vlad Botoș, îmi aduc aminte cu stima de implicarea sa în strângerea de semnături pentru “fără penali în funcții publice”.Sper ca cel care îi va urma sa continue munca spre binele societății.
-
Botos om fain? Ce ai fumat?
-
Dacă poți spune GUNOI sau KĂKAT fain, e fix problema ta. Lasă-te de iarbă și de alcool că nu mai judeci .
Răzvan Anghel este cumva una si aceeasi persoana care era proprietarul RDC computers Arad, mutat in Timisoara, apoi Resita si… ?
-
ba baiete , Razvan Anghel ( fost proprietar rdc) e un baiat fain..ai apucat sa il cunosti…? sau ai avut vreo susta cu el si nu ti o iesit…?
Dacă poți spune GUNOI sau KĂKAT fain, e fix problema ta. Lasă-te de iarbă și de alcool că nu mai judeci .