Comuna Vladimirescu este campioana regiunii de vest la numărul de imobile care sunt construite anual. În urmă cu trei ani, a fost chiar campioană naţională, raportat, evident, la populaţie.
Conform datelor pe care le-am primit de la Primăria Vladimirescu, o casă este finalizată la fiecare trei zile, în comună. Asta înseamnă că aproximativ 120 de imobile sunt construite în fiecare an, aproape toate fiind vile.
Primarul Ioan Crişan spune că sectorul construcţiilor a luat avânt în ultimii ani, după ce au trecut efectele crizei economice. În 2015 s-a înregistrat practic o explozie a cifrelor din sectorul imobiliar. Au fost eliberate aproape 600 de certificate de urbanism doar în primele opt luni ale acelui an şi fuseseră recepţionate aproximativ 150 de case noi, în timp ce peste 200 de autorizaţii de construire au fost emise.
“Din 2015, înregistrăm creşteri an de an la numărul de autorizaţii de construire eliberate. Anul acesta, până la 1 septembrie, avem deja 222 eliberate, dar şi 490 de certificate de urbanism. Volumul de lucru este foarte mare, mult mai mare decât la oraşele din judeţ, exceptând municipiul Arad, asta deşi noi suntem comună. În acest moment avem în lucru 120 de certificate de urbanism”, ne-a spus primarul.
Primăria Vladimirescu estimează că în 2017 creşterea sectorului imobiliar va fi de 10 – 15 la sută faţă de anul anterior.
Majoritatea celor care aleg să se mute în Vladimirescu ţin cont de infrastructura puternic dezvoltată, existenţa tuturor utilităţilor şi apropierea faţă de oraşul Arad. Astfel, în ultimul deceniu, populaţia localităţii Vladimirescu aproape s-a dublat! În acest moment, localitatea are peste 9.000 de locuitori, cu 4.000 mai mulţi decât în 2007.
Şi în satul aparţinător Horia aproape că s-a dublat numărul de locuitori, respectiv de la 1700 la 3100.
De prin Arad
Întreaga comună are peste 14000 de locuitori, deşi cu domiciliul figurează în jur de 13.000. Primarul spune că aproximativ 1.000 de proprietari de case noi nu şi-au făcut încă mutaţiile, majoritatea fiind din municipiul Arad sau împrejurimi.
Dincolo de cartierele dezvoltate de companii private, Primăria vinde anual la licitaţie circa 100 de locuri de casă pentru tineri. În această lună va fi aprobată în Consiliul Local organizarea licitaţiei pentru alte 60 de loturi de teren, pentru care există deja aproape 200 de familii interesate.
Creşterea populaţiei, dar şi existenţa a 800 de firme cu sediul în Vladimirescu, a făcut ca şi bugetul local să crească foarte mult în ultimul deceniu. Mai precis, de patru ori, ajungând de la 600.000 de lei la aproape 2,5 milioane de lei.
Taxe mici
Între altele, motivul pentru care numeroase firme şi-au stabilit sediul în Vladimirescu este legat de taxe, de peste zece ori mai mici decât la Arad. De altfel, acesta este şi motivul pentru care administraţia locală nu vrea ca Vladimirescu să devină oraş, pentru a putea păstra un nivel mic al taxelor pentru populaţie şi agenţii economici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!