Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunși într-un locaș special amenajat dintr-o autoutilitară, şaisprezece cetăţeni din Bangladesh, India, Sri Lanka și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți.
Vineri dimineață, în jurul orei 4:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 27 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi se deplasa fără încărcătură pe ruta România-Austria. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, într-un locaș special amenajat în partea din față a compartimentului marfă (perete dublu), şaisprezece cetățeni străini.
„Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, India, Sri Lanka și Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun” – transmite Poliţia de Frontieră.
Trimite articolul
Xbun dar in Romania pe unde au intrat si cum? cu parasuta cumva?
-
persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, India, Sri Lanka și Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.
E greu sa intelegi ce citesti ? au intrat legal , fiind adusi la munca de companiile romane , deoarece e mai usor sa aduci straini la munca in loc ca sa ti platesti propii conationali cu un salar decent , salarii care vor ramane tot in romania ajutand economia romaneasca sa creasca , asa ii aduc pe acesti migranti la munca , migranti care creaza doar probleme
( unii dintre ei ) iar salariile lor iau cale tarilor de origini , insa statul e prea cretin …