„Magia” a fost realizată de către o echipă formată din 20 de voluntari ai Centrului Județean de Voluntariat Arad. Ei s-au deplasat sâmbătă la Grădinița P.N. Livada, în cadrul unei activități de înfrumusețare a instituției de învățământ cu ocazia sărbătorilor de Florii și de Paști. Voluntarii s-au întrecut pe ei înșiși, conturând un număr record de picturi în opt ore de lucru. Numai frumoasa prințesă în rochie portocalie (înaltă de peste trei metri), ce domină un întreg perete al grădiniței, a necesitat, singură, o muncă neîntreruptă de șapte ore!
Dar totul a meritat. Iar asta a demonstrat-o bucuria micilor grădinari din Livada care au asistat, fascinaţi, la conturarea personajelor de poveste pe pereţii grădiniţei. Magia le-a prins şi pe educatoare care s-au implicat, alături de voluntari, la realizarea picturilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!