ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) are planuri mari pentru modernizarea drumurilor judeţene. Instituţia vrea să bage nu mai puţin de 35 de milioane de euro în reabilitarea şoselelor în următorii cinci ani de zile. Iar ţintele Judeţului sunt fondurile europene.
„Pe viitoarea perioadă de finanţare, respectiv 2014-2020, potrivit Uniunii Europene, fiecare judeţ va putea primi 35 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Noi am făcut deja o strategie în ceea ce priveşte drumurile pe care dorim să le modernizăm pe fonduri nerambursabile”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
Care sunt drumurile?
Şoselele care vor fi modernizate trebuie, însă, să respecte anumite cerinţe pentru a putea intra în finanţare. „Ne-am exprimat opţiunile în privinţa drumurilor care vor fi modernizate. Însă nu orice drum este eligibil pentru finanţare. Trebuie să se ţină cont de anumite reguli. Drumul trebuie să facă legătura dintre o zonă şi un drum european sau o autostradă”, a precizat Ioţcu. Aşa că au fost căutate drumurile care ar putea primi finanţare, iar cei de la CJA s-au oprit la opt proiecte, cinci fiind total eligibile, fiind legături spre autostradă sau spre drumuri naţionale europene, iar celelalte trei sunt rezerve, sunt şosele privite ca o perspectivă de dezvoltare. Cele cinci proiecte importante sunt drumul Arad-Şiria-Seleuş, limită judeţ Timiş-Lipova (parte dintr-un proiect transregional care îşi propune să lege Lipova prin Berzovia, judeţul Timiş, de clisura Dunării), limită Timiş-Neudorf, limită Timiş-Birchiş-Felnac-limită Timiş (un drum judeţean care parcurge judeţul Arad prin sudul Mureşului). În ceea ce priveşte proiectele-rezervă, acestea vizează drumurile judeţene Mişca-Apateu-Berechiu, Buteni-Şilindia-Târnova-Pâncota şi limită judeţ Timiş-Zăbalţ. „Cu toate strădaniile şi investiţiile noastre, doar din fondurile Consiliului Judeţean este foarte greu să modernizăm şi să întreţinem întreaga structură rutieră a judeţului nostru, de peste 1.200 de kilometri. Fondurile europene reprezintă o oportunitate de care trebuie să ne folosim. Vom depune cele opt proiecte pentru finanţare prin Planul Operaţional Regional, unde sunt şanse mai mari să obţinem bani europeni”, a conchis Ioţcu.
În aşteptare
Documentaţia este pregătită, proiectele tehnice au fost întocmite, CJA este pe picior de start, dar se aşteaptă deschiderea axelor de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial 2014-2020. „Sperăm ca liniile de finanţare să se deschidă repede pentru ca, după întreaga muncă birocratică, anul 2015 să ne prindă cu proiectele în faza de contractare”, a mai spus preşedintele CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!