Una dintre locatarele blocului 3 de pe strada Tarafului, ne-a contactat la redacţie din dorinţa de a afla ce are de făcut pentru a se branşa la reteaua de gaz. Cu precizarea că această solicitare nu vine doar din partea ei, ci a mai multor locatari.
„Există gaz în bloc, avem încălzire centrala cu gaz, centrala aflându-se jos, în pivniţă. La fiecare apartament e introdusă ţeava de gaz, dar sunt puse dopuri acolo unde trebuie montate ceasurile. Noi nu avem asociaţie la bloc, ci doar un administrator care nu a reuşit să ne lămurească ce avem de făcut. Şi n-aş vrea să mă prindă iarna cu această problemă nerezolvată. Acum îmi aduce cineva butelie de la un privat din Sânicolau, dar am auzit că firma se va închide în curând. Eu nu pot să merg singură la benzinărie să cumpăr şi-atunci… ce mă fac? Rămân fără gaz, să nu-mi pot face mâncare sau un ceai?” – se întreabă locatara blocului 3 de pe Tarafului.
Clarificare
Raluca Staniş, şef Serviciu Fond Locativ, în cadrul Primăriei Arad, face lumină în acest caz: „Locatarii din acel bloc au o datorie foarte mare, de câteva zeci de milioane de lei vechi, la E-ON Gaz. Chiar dacă între ei sunt şi bun-platnici, toţi au de suferit din cauza acestor datorii. Trebuie ca, mai întâi, să-şi plătească datoriile la gaz şi de-abia după aceea să pună problema branşării lor individuale.”
Pentru detalii suplimentare, reprezentantul Primăriei o invită pe doamna care ne-a sesizat situaţia de mai sus, la Primărie, camera 24.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!