Lucrurile par să se miște, în bine, cel puţin într-o chestiune și o spunem după ce am urmărit cum polițiștii locali arădeni tratează o problemă identificată de arădeni și publicată de noi. Este vorba de lupte cu câini agresivi, subiect despre care am scris în articolul „Lupte cu câini la Arad”, publicat vineri, 19 aprilie, iar mai apoi în articolul venit ca răspuns al Primăriei Municipiului Arad, intitulat „Oficial: peste 500 de câini agresivi, în Arad”, publicat în aceiași zi. Dacă în primul articol vă semnalam faptul că mai mulți copii de etnie rromă organizează lupte cu câini, în cel de-al doilea material primăria ne răspundea că în Arad sunt aproximativ 500 de exemplare din categoria câinilor periculoși, înregistrate legal. Tot aici se amintea faptul că stăpânii de patrupede care nu sunt în legalitate vor fi amendați cu până la 3.000 de lei, dar pot face chiar și închisoare până la 3 ani. Pe atunci, polițiștii locali ne asigurau că se vor ocupa de această problemă. Lucru care s-a și întâmplat.
188 de proprietari, verificați
Ei bine, din 19 aprilie și până pe 7 mai, polițiștii locali arădeni din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară au verificat la domiciliu 188 dintre cei 380 de proprietari de exemplare canine încadrate în categoriile câinilor periculoși sau agresivi. Din cei 188 de proprietari, 130 și-au respectat obligația de a monta plăcuțe de avertizare pe căile de acces către zonele care adăpostesc animalul, în vreme ce un număr de 33 de proprietari au fost notificați în vederea intrării în legalitate, iar 25 de exemplare canine din categoriile vizate au fost declarate decedate sau mutate de la adresa comunicată Asociației Chinologice Române.
Pentru a intra în legalitate
Verificările demarate de polițiștii locali vor continua, până la intrarea în legalitate a tuturor deținătorilor de exemplare canine încadrate în aceste categorii, ne asigură conducerea instituţiei. În continuare, polițiștii locali îi roagă pe arădeni să dea o mână de ajutor și să semnaleze rapid orice caz legat de câinii agresivi și periculoși din oraș.
„Direcția Generală Poliția Locală Arad a primit mai multe sesizări referitoare la încălcarea prevederilor legale referitoare la câinii periculoși și agresivi. Dat fiind faptul că astfel de activități survin pentru perioade limitate de timp și preponderent în zone izolate ale municipiului Arad, polițiștii locali solicită cetățenilor să semnaleze rapid astfel de incidente, la numărul de telefon gratuit 0257-939, pentru realizarea unei intervenții operative, în teren”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!