„Turist la tine acasă”, proiectul lansat de Asociația Turism Alternativ – prin Arad Free Tours, respectiv Asociația Concordia – prin Carta Societății Arădene, se desfășoară duminică de duminică, de la ora 18 și presupune un tur al orașului în cadrul căruia arădenii au ocazia să cunoască poveștile și istoriile locurilor prin care trec, poate, zilnic. După mai multe ediții de proiect la care au luat parte câte două, trei sau patru zeci de persoane, organizatorii s-au gândit să pună în practică și un tur destinat vorbitorilor de limbă maghiară. „Aradul încă are o comunitate maghiară destul de numeroasă, așa că ne-am gândit să ne adresăm și lor. Așadar, ultimul tur al lunii august, cel de duminică, 30 august, va fi în limba maghiară și va cuprinde, ca de obicei, cele mai importante obiective turistice sau istorice din municipiu: Teatrul Clasic, Primăria, Parcul Reconcilierii, Palatul Cultural, Biserica Sârbească sau Preparandia, multe dintre obiectivele de pe traseu fiind astăzi acolo tocmai datorită comunității maghiare a Aradului, de acum un secol sau mai mult”, a declarat Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.
Turul va începe de la ora 18, pe platoul din fața Palatului Administrativ, iar participarea este gratuită. Ghid va fi Zsóri Károly, membru al echipei proiectului Arad Free Tours și președintele Toasmasters Arad.
Trimite articolul
XGhizii ăștia habar nu au de istorie.vorbesc numai minciuni.nu știu cine-i pune dar sunt penibili
-
Hai baga-te ghid si prezinta-le tu adevaruri daca consideri ca ai cunostinte mai intemeiate. Fain sa fii viteaz dupa tastatura nu?
-
Buna ziua,
Ne pare rau ca asta e parerea dumneavoastra despre ghizii Arad Free Tours. Nu stim pe ce anume se bazeaza ea, dar ne-ar face o placere deosebita sa incercam sa o imbunatatim. Astfel, va asteptam la un tur gratuit al orasului in romana, engleza, germana, franceza, maghiara sau greaca. Va rugam sa gasiti mai multe detalii pe site-ul arad free tours.
de ce si in ungureste, ei nu sunt obligati sa-si cunoasca limba de stat ?
de ce statul naste inadaptabili, dupa care acesti inadaptabili vor lupta impotriva statului roman
-
În ungurește o să vorbească cu ungurii probabil. Nu mai fi retardat.