Camera de Comerţ Arad este convinsă că doar prin centrele expoziţionale se poate investi în dezvoltarea economiei. În acest sens, preşedintele CCIA Arad, Nicolae Băcanu, a specificat că ar fi chiar indicat ca oraşele reşedinţă de judeţ să ia în considerarea construirea de centre expoziţionale.
„Este clar că centrele expoziţionale sunt de fapt infrastructura tradiţională în economie. În mod evident pentru ca economia dintr-o anumită regiune să se poată dezvolta este nevoie de centre atât pentru expoziţii cât şi pentru conferinţe şi evenimente ştiinţifice”, a explicat Băcanu.
Modelul Aradului
Mai mult, preşedintele Camerei arădene a dezvăluit că în acest moment, după modelul Aradului, se încearcă implementarea unei reţele naţionale de centre expoziţionale. „Vrem ca în fiecare oraş reşedinţă de judeţ să existe câte un astfel de centru. Exemplul pentru dezvoltarea şi implementarea ideii va fi chiar Expo Arad Internaţional, un model de centrel exepoziţionale ce este pus la dispoziţia agenţilor economici şi investitorilor din Arad şi regiune”, mai spune Băcanu.
Băcanu a ţinut să mai amintească şi de unele exemple europene de investiţii în acest domeniu, cazuri în care centrele au fost construite de către adminsitraţiile locale şi date în folosinţă agenţilor economici cu condiţia ca aceştia să aducă câteva sute de mii de vizitatori pe an în oraşului respectiv, fiind astfel o formă de sprijin pentru dezvoltarea economică.
„Centrele expoziţionale sunt infrastructura economiei” Nicolae Băcanu
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!