De această dată, pe lângă doborârea recordului mondial, organizatorii s-au gândit și la artă, completând astfel acţiunea ecologică din data de 2 iulie, de pe stadionul Gloria. Mai exact, Poliția Locală Arad și Centrul de Voluntariat Arad au lansat proiectul „1,5 kilometri dopuri de pet înșiruite”. Proiectul va consta în colectarea a peste 200.000 de capace de pet-uri, parte din ele fiind deja colectate în cadrul altui proiect deja derulatm intitulat „Fii ecologic”.
După ce dopurile vor fi înșiruite pe distanța stabilită și după ce recordul mondial actual va fi depășit, dopurile vor fi folosite pentru realizarea unor tablouri ECO ART, tablouri care vor fi expuse de-a lungul falezei Mureșului. „Rugăm arădenii să adune dopurile de pet-uri, acestea putând fi aduse în dimineața zilei de 2 iulie, pe stadionul Gloria, între orele 8 – 10, sau să trimită un email la adresa voluntariatarad@gmail.com, pentru o cantitate mai mare, să ne spună adresa și intervalul orar, iar o echipă de voluntari se va prezenta pentru a colecta dopurile”, a declarat Viorica Graur, directorul Poliției Locale Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!