Miercuri a fost o zi grea pentru locuitorii din Nadăş. Reprezentanţi ai familiei care a obţinut sentinţa judecătorească, însoţiţi de un executor judecătoresc, s-au dus să evacueze unele terenuri, pe unul dintre acestea existând o gospodărie. Peste 30 de localnici s-au solidarizat cu vecinul lor ce urma să fie executat şi au protestat faţă de această decizie. Jandarmii au fost chemaţi la faţa locului pentru a preveni o încăierare între cele două părţi.
Moştenitori de grof
Sentinţa executorie a fost dată de Tribunalul Arad încă din 2007 iar, în ultimul an, beneficiarii au început să o pună în aplicare. Viceprimarul comunei Tauţ, Petrică Horga, a declarat că „oamenii au început să se teamă că rămân fără sursa de supravieţuire. Practic, familia respectivă a câştigat întreaga suprafaţă a satului, cea mai mare parte, peste 5.000 de hectare, fiind terenuri împădurite. Noii proprietari au acum şi un ocol silvic privat, iar localnicii au fost anunţaţi că nu mai au dreptul de a lucra terenurile agricole şi nu mai pot folosi păşunile”. Localnicii nu au stat cu mâinile în sân şi au deschis procese împotriva noilor proprietari. Se pare că familia care a câştigat tot satul Nadăş sunt urmaşi ai unui grof, Iosif Grosz, care a deţinut proprietăţi importante în zonă în perioada interbelică.
Fără expertize
Pe surse, mai mulţi reprezentanţi ai comisiilor de fond funciar se plâng de deciziile date de instanţe în ceea ce priveşte retrocedările. Se pare că judecătorii nu catadicsesc să ceară şi expertize în teren în momentul în care sunt solicitate retrocedări, dau câştig de judecată petenţilor, dar, fizic, nu există terenul necesar pentru împroprietărire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!